Evaluare Națională 2019. S-au afișat rezultatele finale după contestații

Evaluare Națională 2019. Rezultatele finale după contestații au fost afișate pe EDU.RO. De asemenea, notele vor fi publicate la avizierul fiecărei școli în parte și pe site-ul edu.ro.

Rezultatele la Evaluarea Naţională 2019 (rezultatele după contestații), poti fi consultate, pe edu.ro. 

Anul acesta, rata de participare a fost de 94,2%. Au fost 146.105 prezenţi dintr-un total de 155.020 de elevi înscrişi. Potrivit Ministerului Educației Naționale, la proba de Limba şi literatura română au obţinut note peste sau egale cu 5 – 118.074 de candidaţi (80,6%), iar 1.956 de candidaţi au fost notaţi cu 10.

La Matematică, 91.606 candidaţi (62,7%) au note peste sau egale cu 5, iar 2.535 de candidaţi au obţinut nota 10.

La limba şi literatura maternă, 8.130 de candidaţi (din 8.559 prezenţi) au obţinut note mai mari sau egale cu 5.

Pentru media de admitere la liceu se va lua în considerare 80% din media de la evaluare naţională 2019 şi, respectiv, 20% din media anilor de gimnaziu.