"Procedura de evaluare a fost suspendată pentru a se verifica desfăşurarea procesului de depunere a proiectelor pe cele două componente. Verificările se fac în paralel atât de către AFIR, prin direcţiile proprii cu atribuţii în domeniu, cât şi de Corpul de Control al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale.Această măsură a fost luată în urma sesizărilor formulate de către solicitanții care nu au reuşit să depună proiectele de investiţii pregătite şi are ca scop asigurarea unui proces echitabil de implementare al PNDR 2014 – 2020", se arată în documentul citat.
Niciuna dintre sesiunile deschide până în acest moment, care au încă fonduri disponibile neangajate prin propuneri de proiecte de investiţii depuse pe site-ul AFIR de către potenţiali beneficiari, nu au fost închise.
Astfel, AFIR primeşte în acest moment proiecte de investiţii pentru următoarele submăsuri:
4.1 – Investiții în exploatații agricole
6.1 – Instalarea tinerilor fermieri
6.3 – Dezvoltarea fermelor mici
4.1a – Sprijin pentru investiții în exploatații pomicole
4.2a – Sprijin pentru investiţii în procesarea /marketingul produselor din sectorul pomicoli
4.2 – Sprijin pentru investiţii în procesarea /marketingul produselor din sectorul agricol
7.2 – componenta de Infrastructura apa/apă uzata, inclusiv zona montană şi componenta privind Infrastructura educaționala, inclusiv cea din zona montană
7.6 – Investiţii asociate cu protejarea patrimoniului cultural