Asociaţia Naţională a Evaluatorilor Autorizaţi din România (ANEVAR) a demarat încă de la începutul acestei luni o acțiune de monitorizare specială a activității evaluatorilor implicați în evaluările realizate în conformitate cu Legea 151/2014 privind desfiinţarea pieţei Rasdaq, informează o poziţie oficială a organizaţiei remisă astăzi redacţiei noastre. Aceasta presupune că fiecare dintre evaluatorii care au realizat un raport în vederea exercitării dreptului de retragere din companii a acţionarilor minoritari care au votat împotrivă trebuie să transmită un exemplar în atenţia ANEVAR în termen de cinci zile de la trimiterea acestuia către beneficiar. În acelaşi timp, Asociaţia precizează că nu verifică rapoartele înainte de remiterea lor către emitenţii care optează către procedura de delistare.
„Scopul acestui demers este atât proactiv, respectiv de a atenționa evaluatorii de responsabilitatea misiunii pe care o au, cât și reactiv, pentru a avea posibilitatea să demarăm acțiunile necesare în situația în care identificăm elemente care presupun eventuala nerespectare a standardelor de evaluare și a legislației specifice”, spune documentul citat.
Comunicarea ANEVAR survine în condiţiile în care cu numai o zi înainte Asociaţia Investitorilor pe Piaţa de Capital (AIPC) sesizare organizaţia profesională a evaluatorilor faţă de anumite nemulţumiri ale unor acţionari minoritari faţă de unele rapoarte predate societăţilor. „Evaluatorii ANEVAR s-au lansat într-o cursă iresponsabilă și frauduloasă de a obține cel mai mic preț posibil în evaluare în dauna acționarilor minoritari și în avantajul societăților evaluate”, spunea adresa Asociaţiei.
ANEVAR a atenţionat evaluatorii încă de acum două săptămâni
Asociaţia o obţinut de la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului lista evaluatorilor care întocmesc rapoarte pentru procesul de delistare a societăţilor de pe Rasdaq şi i-a atenţionat încă din data de 2 aprilie a.c. că activitatea lor va fi atent monitorizată. „Având în vedere, pe de o parte, impactul important al acestor evaluări asupra pieței de capital din România și asupra profesiei noastre, și pe de altă parte, că există o mulțime de sesizări adresate ANEVAR atât de către acționari (majoritari și minoritari), cât și de către presă, astăzi în ședința de Consiliu Director am hotărât ca activitatea de evaluare desfășurată în conformitate cu Legea 151/2014 să facă parte dintr-un proces special de monitorizare”, se scria în mesajul preşedintelui ANEVAR Adrian Vascu.
Ce reclamă investitorii
Investitorii derulează propria lor monitorizare, iar AIPC centralizează de la acţionarii minoritari sesizări asupra rapoartelor de evaluare în care spun că au găsit „deficienţe inacceptabile”. Lista de ieri cuprindea nouă societăţi Aromet SA Buzău (ARMS), BAT SA Bascov (BATV), Brikston Construction Solutions SA Iași (CERE), Cozia Forest SA Râmnicu Vâlcea (CFOR), Coremar SA Constanța (REMO), Ecopack SA Ghimbav (AMCP), SIFI BH Est SA București (LEOR), SIFI Cluj Retail SA București (ARCU) şi SIFI Cluj Storage SA București (NTEX).
Principala nemulţumire este legată de faptul că preţurile de evaluare rezultă dintr-o medie nerelevantă între activul net şi alte două metode de evaluare care trag în jos valoarea acţiunilor, respectiv cea a fluxurilor de numerar şi cea dată de reperele de preţ ale unor tranzacţii sporadice. „Evaluatorii nu s-au ferit să inventeze prețuri absurde”, spunea comunicatul AIPC.
Evaluarea companiilor nu trebuie să fie mai mică decât cea dacă activele ar fi vândute la bucată
Asupra fenomenului configurării unor preţuri irelevante din medi a două metode de evaluare a avertizat chiar ANEVAR. În nota de la începutul acestei luni, preşedintele Vascu spunea că fiecare abordare va fi selectată în funcție de situația specifică a companiei supuse evaluării și nu vor fi aplicate abordări doar formal, respectiv nu vor fi omise abordări dacă acestea vor putea fi aplicate. În consecinţă, recomandarea este ca „toate diferenţele între două abordări trebuie să fie justificate, și, în opinia noastră, limita minimă nu poate fi situată sub valoarea rezultată pe baza Activului Net de Lichidare.”
Acest aspect fusese identificat de preşedintele Asociaţiei Evaluatorilor încă din luna decembrie a anului trecut când a exprimat public o avertizare în cadrul unei conferinţe pe tema traseului ulterior al societăţilor listate la cota Rasdaq, segment de piaţă al BVB ce ar urma să dispară până în toamnă.
„Suntem în continuare conectați la această operațiune de evaluare în vederea aplicării Legii 151/2014 și vrem să asigurăm atât acționarii minoritari, cât și acționarii majoritari, că vom utiliza toate prerogativele legale pentru a asigura un proces de evaluare în conformitate cu standardele de evaluare și cu prevederile legale”, conchide documentul ANEVAR remis redacţiei.