Asociaţia Naţională a Evaluatorilor din România (ANEVAR) l-a numit în funcţia de preşedinte pe Filip Stoica (foto), de la 1 ianuarie, pentru o perioadă de doi ani, potrivit statutului asociaţiei, acesta înlocuindu-l pe Adrian Vascu, care şi-a încheiat mandatul. Stoica este membru ANEVAR din anul 1994, iar anul trecut a obţinut calitatea de membru acreditat al asociaţiei, fiind totodată expert contabil în cadrul Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din Rom
Asociaţia Naţională a Evaluatorilor din România (ANEVAR) l-a numit în funcţia de preşedinte pe Filip Stoica (foto), de la 1 ianuarie, pentru o perioadă de doi ani, potrivit statutului asociaţiei, acesta înlocuindu-l pe Adrian Vascu, care şi-a încheiat mandatul.
Stoica este membru ANEVAR din anul 1994, iar anul trecut a obţinut calitatea de membru acreditat al asociaţiei, fiind totodată expert contabil în cadrul Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România (CECCAR), auditor financiar, membru şi formator în cadrul Camerei Auditorilor Financiari din România (CAFR) şi consultant fiscal, membru al Camerei Consultanţilor Fiscali din România (CCF).
Mandate de 2 ani
Statutul asociaţiei prevede că preşedintele este ales pentru un mandat de doi an, iar fiecare prim-vicepreşedinte este numit cu doi ani înainte de a prelua funcţia de preşedinte, ajungând astfel să cunoască foarte bine organizaţia şi să asigure continuitatea strategiei şi a relaţiilor de parteneriat ale organizaţiei, potrivit informaţiilor transmise de asociaţie.
Înfiinţată în 1992, ANEVAR promovează standardele şi practicile profesionale în domeniul evaluării, reprezentând peste 5.500 de membri titulari persoane fizice şi 248 de companii care deţin calitatea de membri asociaţi.