Un caz de evaziune fiscală, cu prejudiciu de peste 1,3 milioane de lei provenit din vânzarea de produse Apple, este investigat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul București.
Evaziune fiscală de proporții cu produse Apple
Oamenii legii investighează un caz de evaziune fiscală, cu un prejudiciu de peste 1,3 milioane de lei, din vânzarea de produse Apple importate din SUA. Este vorba despre telefoane, laptopuri, ceasuri care au fost vândute de persoane fizice fără ca, în urma tranzacţiilor, să fie plătite taxe.
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București investighează două persoane fizice bănuite că, pe o perioadă de aproximativ șase ani, au importat produse marca Apple din Statele Unite ale Americii și le-au vândut în țară fără a plăti taxele corespunzătoare. Potrivit estimărilor anchetatorilor, cei doi indivizi au cauzat un prejudiciu bugetului general în valoare de peste 1.300.000 de lei. Acest prejudiciu include Taxa pe Valoare Adăugată, impozitul pe venit din activități independente, contribuțiile la fondul de asigurări de sănătate și la cel de asigurări sociale.
”Din cercetările efectuate în cauză a rezultat că, în perioada perioada 2017-2022, persoanele vizate de anchetă au importat de pe teritoriul SUA produse electronice marca Apple (telefoane, laptopuri, ceasuri etc) pe care le-au comercializat pe teritoriul României fără a declara organelor fiscale veniturile realizate, cauzând un prejudiciu bugetului general consolidat al statului în valoare totală de 1.319.106 lei, reprezentând impozit pe venit din activităţi independente 567.823 lei, TVA – 688.195 lei, CAS – 42.403 lei şi CASS- 20.685 lei”, informează, vineri, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti.
Au fost făcute percheziții domiciliare
Joi, procurorii și polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au efectuat cinci percheziții domiciliare în București într-un dosar privind evaziunea fiscală. La aceste adrese, au fost descoperite mai multe documente și înscrisuri relevante pentru caz, care au fost ridicate pentru a fi utilizate în continuarea cercetărilor și în vederea recuperării prejudiciului adus bugetului statului.
Două persoane fizice sunt acum urmărite penal pentru evaziune fiscală în formă continuată, fiind înregistrate 94 de acte materiale în acest sens, conform procurorilor.
Tot joi, procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul București au luat măsuri preventive împotriva unui inculpat în cadrul aceluiași dosar. Acesta a fost plasat sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile. În plus, s-a dispus sechestrul asupra unui apartament cu o suprafață de 80 de metri pătrați situat în municipiul Piatra Neamț, precum și asupra unui autoturism marca BMW 320D. De asemenea, s-au instituit măsuri asigurătorii asupra tuturor bunurilor mobile și imobile, prezente și viitoare ale inculpatului. Suma de 1.319.106 lei a fost poprită în conturile bancare ale acestuia, până la concurența prejudiciului estimat.