Ai câteva mii de euro și vrei să îți cumperi un autoturism. Dai iama în site-urile de profil, mergi la dealeri, citești presa căutând cu determinare mașina cea mai bună la prețul cel mai mic. Faci chiar efortul de a cere sfatul cunoscuților care par mai avizați în acest domeniu. Rezultatul, de cele mai multe ori, te duce către un vehicul de ocazie pentru că mașinile noi au prețuri prohibitive. Sau nu se ridică la standardul dorit din punctul de vedere al designului, dotărilor și, desigur, mărcii. E mult mai „logic“ să cumperi un Audi, BMW sau Mercedes-Benz bine dotat, dar la mâna a doua, cu aceiași bani cu care ai putea achiziționa un Renault, Opel sau Hyundai nou. Încercarea de a găsi un astfel de model în parcurile de mașini second-hand ale dealerilor autorizați este sortită și ea eșecului pentru că aceștia afișează prețuri încă prea mari. Și atunci cauți alternative mai puțin sigure, dar cât se poate de avantajoase, pe la firme mici sau chiar persoane fizice care comercializează produse similare cu prețuri care nu îți dau bugetul peste cap. Și, culmea, găsești oferte cu sutele.

E limpede că în tot acest demers singura temă importantă este raportul dotări/preț, iar cu oferta unui așa-numit samsar nu poate rivaliza nimeni. Ăștia știu dom`le unde să caute chilipiruri prin Germania sau Olanda și îți aduc mașina la poartă la un preț cu care n-ai fi cumpărat nici roata vehiculului dorit de la un showroom. Dar dacă modifică kilometrajul? Sau mașina e furată? Întrebările astea nu mai au rost atunci când vezi în fața casei o limuzină strălucitoare pentru care plătești mult mai puțin decât te așteptai inițial. Iar privirea pizmașă a vecinilor atunci când pe locul tău de parcare apare așa o frumusețe face ca riscul să pară chiar mai ușor de acceptat. Acest mecanism logic la care apelează mulți dintre românii dornici de a avea mașină a făcut ca piața de vehicule de ocazie să fie de trei ori mai mare decât cea a mașinilor noi. Și, în ciuda faptului că mulți dealeri de mașini noi sau analiști ai pieței condamnă raportul de 3/1 în favoarea vehiculelor second-hand invocând idei precum poluarea, siguranța în trafic sau evaziunea fiscală, acest fapt este cât se poate de normal și în linie cu piețele auto mai mature din statele vest-europene.

Anapoda este faptul că mulți dintre comercianții de astfel de mașini sunt evazioniști și fac concurență neloială parcurilor auto autorizate. Un calcul al unui dealer arăta, cu ceva timp în urmă, că statul român este păgubit anual cu peste 250 de milioane de euro prin neplata TVA, a taxelor și accizelor. Cum în ultimii ani, această afacere a mers „ca pe roate“ este limpede că evaziunea a băgat sute de mii sau chiar milioane de euro în buzunarul unor samsari cu sau fără firme acoperitoare. Abia în ceasul al 12-lea autoritățile par să fi descoperit „evaziunea pe roți“ din România, iar DIICOT a anunțat, pentru prima dată în ultimii ani, desfășurarea de percheziții la domiciliul a 11 suspecți din Cluj, Alba, Braşov, Mureş, Harghita, Maramureş, Satu-Mare şi Bucureşti. Furtună într-un pahar cu apă puteți spune, dar este un prim pas. Unul care ar putea face piața auto second-hand, dacă nu mai mică și mai corectă, măcar mai sigură. Doar că în această horă nu pot  intra decât evazioniștii care dețin firme. Samasarii „persoane fizice“ au cu totul alt regim și sunt, încă, protejați de legi neclare și uitați de autorități.

Robert Stan,

Senior Editor

(Articol apărut în revista Capital din 19 octombrie 2015)