Rezolvarea problemelor legate de evaziunea fiscală din agricultura românească nu este numai o chestiune de atragere a banilor la buget , ci şi una de stimulare a capacităţii de dezvoltare, a afirmat astăzi, Dacian Cioloş, comisar european pentru agricultură şi dezvoltare rurală.
Membrul executivului comunitar a explicat în cadrul unei conferinţe de presă, organizată la sediul Reprezentanţei Comisiei Europene în România, că, atunci când produsele se vând "la negru" nu poţi să le comercializezi pe piaţa UE deoarece nu ai acte, iar pe de altă parte, nic nu poţi apela la fonduri europene nerambursabile pentru a-ţi dezvolta producţia.
Întrebat ce recomandări face autorităţilor române, care nu au aplicat până în prezent măsuri drastice de reducere a evaziunii fiscale în agricultură, Dacian Cioloş a spus că "autorităţile chiar dacă nu au luat măsuri, ştiu ce au de făcut".
Premierul Mihai-Răzvan Ungureanu
„Avem la dispoziţie două surse importante pentru creşterea veniturilor bugetare şi a produsului intern brut: accesarea şi gestionarea eficientă a fondurilor europene şi combaterea evaziunii fiscale. Avem venituri de 33% din PIB, sub media europeană de 40%. Vă cer să ca în termen de 60 de zile, acţiunile dumneavoastră de combatere a evaziunii fiscale în zonele alcool şi produse vegetale, cu respectarea prevederilor legale, să aducă venituri la buget de cel puţin 1,5% din PIB. Aveţi sprijinul meu necondiţionat pentru aplicarea măsurilor necesare obţinerii acestui rezultat”, a spus Ungureanu.