Luni a început la Opera Națională din București un concurs dedicat dirijorilor de Operă. Evenimentul, care este la a doua ediție, este organizat de Fundația Constantin Silvestri și Opera Națională București. Dirijorul Iosif Ion Prunner a explicat într-un podcast difuzat pe canalul de youtube ”Hai România!” cum a fost gândit evenimentul și care este importanța lui.

Semnal de alarmă

”Acest concurs a fost gândit pe modelul celor internaționale specializate în dirijat. Este un eveniment necesar, zic eu, căci nu avem în prezent un concurs dedicat dirijorilor de operă. Este un concurs foarte dificil ce își propune să atragă atenția asupra faptului că foarte greu găsești concurenți în România pentru un astfel de concurs. De aceea vin participanți și din afară. Timpul a fost unul scurt căci ne-am împiedicat de birocrație. Cu toată bunăvoința directorului Operei Naționale, Daniel Jinga, birocrația românească este birocrația românească. Dar, zic eu, chiar și așa, am reușit să aducem concurenți foarte bine pregătiți, opt la număr, dintre care patru din România, din zona Transilvaniei. Ceilalți vin din Japonia, Canada, Austria și Germania”, spune dirijorul Corului Filarmonicii ”George Enescu.

Explică faptul că prima etapă a concursului este reprezentată de un demo alături de CV-ul concurentului. În primele două zile, luni și marti, concurenții s-au întâlnit cu soliști ai Operei pentru ca juriul să observe cum lucrează, după care a urmat întâlniri cu corul Operei, scrie infofinanciar.ro.

”În cea de-a treia etapă ajung doar trei concurenți în care organizăm trei concerte cu trei lucrări impuse, cu Orchestra și Corul Operei. Evenimentul va avea loc pe data de 2 iunie și vom avea trei câștigători, locul trei cu două mii de euro, locul doi cu trei mii de euro și locul întâi cu suma de cinci mii de euro. Însă și mai important de atât este că acești câștigători vor participa la concerte în cadrul Operei Naționale, dar și la alte opere importante din țară”, explică Iosif Ion Prunner.

Unic în România

Astfel de concursuri sunt unele des întâlnite la nivel mondial, însă, în România, concursul „Constantin Silvestri” este singurul de acest gen. Concursul caută să aducă personalități care pun muzica românească în contemporaneitate.

”Concursul va fi unul cu public, iar pentru bilete trebuie contactată Opera Națională, pe site-ul oficial. Vrem pe mai departe să organizăm acest concurs anual, să fie ceva ce rămâne. Vrem să facem publicitate cu luni bune înainte”, spune dirijorul.

Comitetul de Onoare al concursului este format din personalități din domeniu, foști directori ai Festivalului „George Enescu”, profesori de la Conservatorul din București, fostul ministru al Culturii Mircea Iorgulescu.

Cine a fost Constantin Silvestri

Despre Constantin Silvestri se spune că a fost un geniu. În 55 de ani de viață a fost dirijor, pianist și compozitor. Când s-au împlinit 55 de ani de la nașterea sa, BBC-ul a scos o casetă cu 16 înregistrări făcute în străinătate. Are CD-uri importante printre care cu Tchaikovsky, simfonia lui Shostakovich, rapsodiile din Vest cu Filarmonica din Viena. Din acest punct de vedere, în România, Constantin Silvestri este unic.

A colaborat cu mari alte orchestre. Cine este interesat să afle mai multe trebuie să știe că a fost publicată și o carte intitulată „Constantin Silvestri. În cronici și interviuri”, este un adevărat document de viață și și-l prezintă pe marele artist.

Silvestri a fost directorul Filarmonicii „George Enescu” timp de cinci ani, a fost cel care a făcut premiera românească „Oedipe” în 1958 la primul Festival Enescu.

”A fost un nonconformist, i-a plăcut libertatea. Cu toate problemele pe care le-a avut, îi plăcea să facă artă, să-și creeze condiții pentru a-și desfășura activitatea artistică. Avea idealuri. A fost creator de școală, a fost 10 ani de zile șeful catedrei de dirijat de la Conservatorul din București. I-a plăcut întotdeauna să construiască, nu doar dirijori, ci și orchestra. A înființat, printre altele, Orchestra de Studio a Conservatorului unde studenții făceau practică”, explică președintele Fundației Constantin Silvestri, care este și nepotul marelui dirijor.

Silvestri a murit în Anglia, la vârsta de 55 de ani, în anul 1969. A plecat din România pentru libertate. După festivalul din 1958 a făcut turnee externe și nu s-a mai întors.

Fundația se extinde la Berlin

Fundația „Constantin Silvestri” a apărut în 1991. ”Am făcut multe proiecte pe fundație, și în România și în străinătate. Promovăm muzica lui Silvestri. De asemenea, ne ocupăm și de tineri pe care-i promovăm, iar mai târziu nu puțini sunt cei care au obținut și burse în SUA, de pildă.  Lui Silvestri i-a plăcut arta sub mai multe forme. I-a plăcut muzica, i-a plăcut pictura, era un mare admirator al jazz-ului. Și noi ducem mai departe această moștenire prin diverse expoziții și concerte”, spune dirijorul.

La toamnă, se deschide Fundația „Constantin Silvestri” la Berlin. Președintele fundației spune că a trecut de cel mai greu hop, acela de a corela statutul cu Fiscul german. ”Avem deja un sediu acolo și pregătim proiecte, dar ce e mai greu a trecut. Dorim să facem și un masterclass, atât în România, cât și în Germania, cu cei mai buni interpreți și profesori din țară și din străinătate care nu au masterat și care nu au masterat. Nu masteratul sau doctoratul cântă. Atât talentul cât și pregătirea profesională sunt importante. Nu se poate atinge performanța fără a studia”, spune în incheiere Iosif Ion Prunner.

Întregul podcast poate fi urmărit aici.