Eveniment pentru digitalizarea instituțiilor publice lansat de Școala Informală de IT. Peste o sută de specialiști IT vor lucra pentru proiecte de digitalizare a ONG-urilor sau instituțiilor publice: școli, spitale, primării, consilii locale, autorități centrale.
Eveniment pentru digitalizarea instituțiilor publice lansat de Școala Informală de IT. SIIT a fost lansată în 2013 și a devenit unul dintre cele mai importante branduri de educație alternativă în domeniul IT din România.
Până la finalul lui 2020, peste 5.500 de persoane au absolvit cursurile SIIT în cele mai mari șapte hub-uri IT din țară.
Eveniment pentru digitalizarea instituțiilor publice. Coordonatorii echipelor sunt mentori cu experiență vastă în SIIT
Școala Informală de IT (SIIT), susținută de acceleratorul de business InnovX-BCR, organizează online cea de-a VII-a ediție a „Challenge Accepted Hackathon”.
Între 25-27 iunie, în maximum 48 de ore, peste o sută de specialiști IT vor lucra pentru proiecte de digitalizare a ONG-urilor sau instituțiilor publice: școli, spitale, primării, consilii locale, autorități centrale.
Participanții sunt mentori și cursanti ai Școlii Informale de IT, profesioniști ai unor renumite companii de IT, developeri, arhitecți software, dar și tineri antreprenori și pasionați de IT.
Aceștia vor crea prototipuri funcționale de aplicații software pentru instituțiile publice care înscriu în competiție nevoi sau probleme cu care se confruntă din cauza birocrației și nu numai.
Coordonatorii echipelor sunt mentori cu experiență vastă încadrul Școlii Informale de IT, specializați în domenii diverse, printre care și Inteligența Artificială, VR sau Machine Learning.
10.000 de euro pentru echipa câștigătoare
Juriul Hackathonului va alege un MVP („Minimum Viable Product”) pentru a intra în perioada de incubare și a fi transformat în aplicație funcțională.
Acceleratorul de business InnovX-BCR va oferi echipei câștigătoare un premiu de 10.000 de euro, iar echipele care se vor clasa pe locul al II-lea și al III-lea vor beneficia de premii constând în obiecte și echipamente tehnice.
Cei care doresc să se alăture evenimentului ca participanți ori săpropună un „challenge” (o idee de software), pot face acest lucru prin intermediul site-ului: challenge.scoalainformala.ro, până pe 24 iunie.
”S-au înscris în competiție provocări sau idei software diverse”
“Ne bucură faptul că deja s-au înscris în competiție provocări sau idei software diverse, acestea acoperind o gamă largă de nevoi societale. Până acum am primit peste 35 de challenge-uri, atât din zona autorităților locale urbane sau rurale, cât și din educație sau medicină.
Ideile selectate vor fi prezentate de către inițiatori în fața tuturor participanților la hackathon, urmând ca aceștia să aleagă proiectele pentru care vor aloca timp și know-how.
La final vor fi lansate prototipuri software care să ușureze interacțiunea cetățenilor cu diverse autorități publice, să reducă birocrația sau să ajute medicii în permanenta lor luptă pentru sănătate”, afirmă Mihai Talpoș, Co-fondator ȘcoalaInformală de IT.
Aplicațiile dezvoltate în cadrul hackathonului din 2020 vor deservi secții U.P.U
„Suntem bucuroși să putem sprijini și în acest an inițiativa Școlii Informale de IT, conștienți fiind că digitalizarea rapidă a instituțiilor publice ne poate ajuta să transformăm societatea românească în una modernă și eficientă.
De altfel, BCR s-a înscris deja cu convingere în direcția digitalizării, așadar asocierea cu Școala Informală de IT în acest demers îndrăzneț a venit ca un gest firesc. Sperăm că evenimentul va capta interesul tuturor clienților BCR, inclusiv instituțiilor publice cu care colaborăm și pe care le invităm să profite și să vină cu provocări concrete în fața participanților la hackathon”, declară Ana Maria Crețu, Coordonatoare Programe Start-ups BCR.
„Challenge Accepted Hackathon” este un eveniment lansat în 2015 de către Școala Informală de IT, din dorința de a oferi participanților la cursuri un mediu de tip laborator în care să-și exerseze cunoștințele.
Peste 1.000 de persoane au participat la cele șase ediții anterioare
La cele șase ediții anterioare au participat peste 1.000 de persoane. La ediția din 2020, dedicată luptei împotriva Covid-19, au fost participanți din opt țări. Două dintre aplicațiile realizate în 2020 vor fi lansate în curând și vor deservi mai multe Unități de Primiri Urgențe din țară sau asociații care activează în domeniul îngrijirii paliative.
Evenimentul Școlii Informale de IT „Challenge Accepted Hackathon”, powered by InnovX-BCR, este susținut și de companii precum BCR, Google – Atelierul Digital, Huawei, HP, 8×8, Cegeka, Life is Hard, Ness, EPAM, TopTech, Fab Lab IașisauGhesar.
Comunitățile partenere sunt Google Developers Group Bucharest, Google Developers Group Iași, Bucharest AI, Iași AI, Cluj IT Cluster, Smart Health Cluster, Asociația pentru Prevenirea și Controlul Infecțiilor, Asociația Producătorilor și Distribuitorilor de Echipamente de Tehnologia Informației și Comunicațiilor (A.P.D.E.T.I.C), Europäisches Projekt Entwicklungs Zentrum- E.P.E.Z (European Project Development Hub), Asociația Națională pentru Boli Rare România.