Eveniment tragic la Complexul Energetic Hunedoara!
Cel care a anunțat evenimentul tragic este președintele Sindicatului „Solidaritatea” Hunedoara, Cristian Iștoc, cu trei zile înainte de încetarea termenului de preaviz, conform informațiilor transmise de ziardehunedoara.ro
Bărbatul, în vârstă de 52 de ani, locuia în comuna Bretea Mureșană. Miercuri, în 21 iulie, a vorbit cu un coleg de-al său, cu care a stabilit să vină să-l ia cu mașina de acasă pentru a-l duce la locul de muncă să semneze decizia de concediere.
În noaptea dintre 21 spre 22 iulie, bărbatul și-a pus capăt zilelor, fără să lase un bilet de adio, în care să explice de ce a recurs la acest gest. Odată cu concedierea, energeticianul ar fi beneficiat de o primă de 9.000 de euro și plăți compensatorii pe o perioadă de doi ani.
Explicația oferită de un coleg
„Miercuri, de la ora 11.30, angajații secției noastre au fost programați să semneze deciziile de închidere a contractelor de muncă. Am fost, am semnat și, după aceea, l-am sunat pe Mihai și i-am spus că și el trebuie să vină să semneze.
M-am oferit să mă duc după el cu mașina să-l aduc la Mintia. Mi-a zis că nu vrea să vină miercuri. La care eu i-am zis «hai, vino, te rog, să rezolvi». La care el mi-a zis «nu, nu vin astăzi, ci mâine». Atunci, a rămas ca joi, la 08:00, să merg la Bretea ca să-l aduc să semneze hârtiile, după care să-l duc înapoi. Miercuri seara l-am sunat, din nou.
I-am spus că nu pot merge la 08:00, ci pe la 10:00. «Da, nicio problemă și vineri putem merge, nu-i bai», a zis el. La care eu i-am spus că vineri e ultima zi și nu trebuie să lăsăm pe ultima sută de metri și să mergem joi. Așa a și rămas, ca eu să merg joi după el la Bretea, apoi, să-l duc acasă. Dimineață m-a sunat un alt coleg și mi-a spus că a făcut ceea ce a făcut…”, a declarat un coleg.