După revolta organizată de Evgheni Prigojin, Vladimir Putin pare să vrea să îl înlocuiască pe liderul Wagner. Președintele rus a spus cine ar putea prelua conducerea grupului paramilitar. Despre cine este vorba?
Vladimir Putin le-ar fi propus luptătorilor Wagner ca mercenarul senior Andrei Troșev să preia conducerea grupului paramilitar, în cadrul unui interviu acordat publicației ruse Kommersant.
Potrivit CNN, liderul de la Kremlin pare să fi creat o ruptură între luptătorii seniori din grupul de mercenari Wagner şi fondatorul grupării paramilitare, Evgheni Prigojin, după revolta eşuată din luna iunie. Sau cel puțin asta reiese din declarațiile sale, notează sursa citată.
Evgheni Prigojin ar putea fi înlocuit
La cinci zile după rebeliune, Vladimir Putin ar fi organizat o întâlnire la care au participat Evgheni Prigojin şi câteva zeci de combatanţi seniori ai Wagner, relatează Kommersant.
Potrivit sursei citate, liderul de la Kremlin le-ar fi spus zecilor de mercenari Wagner prezenţi la întâlnire că, printre multiplele opţiuni de angajare pe care le-a oferit, una dintre ele includea ideea ca aceştia să continue să lupte sub comanda directă a comandantului lor, un bărbat care poartă indicativul „Sedoi”, care înseamnă „păr grizonat”.
„S-ar fi putut aduna cu toţii într-un singur loc şi ar fi putut continua să servească, şi nimic nu s-ar fi schimbat pentru ei. Ei ar fi fost conduşi de aceeaşi persoană care a fost tot timpul adevăratul lor comandant”, a spus Vladimir Putin.
„Şi ce s-a întâmplat atunci?”, a întrebat reporterul Kommersant.
„Mulţi oameni au dat din cap [afirmativ] când am spus asta”, a răspuns președintele rus.
Cine este Andrei Troșev
Sedoi este indicativul colonelului rus în retragere Andrei Troșev, care se numără printre fondatorii grupului de mercenari Wagner. Acesta este, totodată, directorul executiv al grupului paramilitar, arată documentele publicate de Uniunea Europeană şi Franţa care l-au pus pe lista persoanelor supuse sancţiunilor.
Potrivit sancțiunilor Uniunii Europene privind situaţia din Siria, acesta a fost şef de stat major al operaţiunilor Grupului Wagner în Siria, care a sprijinit regimul sirian.
Andrei Troșev s-a născut în aprilie 1953 în Leningrad, fosta Uniune Sovietică, arată sancțiunile UE din decembrie 2021.
„Andrei Troşev este direct implicat în operaţiunile militare ale Grupului Wagner în Siria, în special în zona Deir ez-Zor. Ca atare, el oferă o contribuţie crucială la efortul de război al lui Bashar al-Assad şi, prin urmare, susţine şi beneficiază de pe urma regimului sirian”, a mai spus acesta.
Potrivit sancțiunilor din Regatul Unit din iunie 2022, „Andrei Nikolaevici Troşev a fost directorul executiv al Grupului Wagner. Prin urmare, el a sprijinit regimul sirian, a fost membru al unei miliţii şi a reprimat populaţia civilă din Siria.”
Publicația rusă Fontanka relatează că Troșev a fost, de asemenea, angajat al detaşamentului special de reacţie rapidă al Districtului Federal Nord-Vest al Ministerului rus de Interne.
Acesta a primit două Ordine Steaua Roşie pentru serviciul său din Afghanistan, acesta fiind o decoraţie a Uniunii Sovietice pentru servicii excepţionale. De asemenea, pentru serviciul în operaţiunea din Cecenia, a primit două Ordine ale Curajului şi o medalie cu Ordinul Meritul pentru Patrie, gradul 2, notează presa rusă.
Cât despre Evgheni Prigojin, situația acestuia rămâne neclară. S-a speculat că acesta ar fi călătorit în Belarus, în urma unui acord încheiat cu președintele Aleksandr Lukașenko. Liderul de la Minks a spus însă că liderul Wagner s-ar afla în Rusia.