Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, care a emis o serie de recomandări referitoare la cum ne putem proteja în timpul unei furtuni.
„Deseori neașteptate, furtunile de vară pot fi periculoase, fiind, de multe ori, însoțite de descărcări electrice.
Iată cum ne putem proteja în timpul unei furtuni:
- Ne adăpostim în casă, sau la nevoie, în autoturism
- Închidem ușile și ferestrele
- Evităm dușurile și sălile de baie – conductele instalațiilor pot conduce electricitate
- Deconectăm aparatele electronice pentru a nu risca să fie defectate”
, se arată pe pagina de Facebook a IGSU.
Vijelia care a lovit, vineri, România a făcut pagube însemnate și a ucis două persoane. IGSU a transmis că autorităţile au intervenit, în ultimele 24 de ore, în aproape 50 de localităţi din 18 judeţe şi în Capitală, afectate de ploi şi furtuni.
Furtunile și ploile puternice au provocat dezastru în România
Potrivit comunicatului, în cursul zilei de vineri şi pe timpul nopţii, din cauza precipitaţiilor abundente, s-au înregistrat efecte în 49 de localităţi din 18 judeţe (Bacău, Botoşani, Brăila, Buzău, Călăraşi, Covasna, Dâmboviţa, Galaţi, Giurgiu, Ilfov, Ialomiţa, Iaşi, Hunedoara, Harghita, Neamţ, Sibiu, Teleorman şi Vrancea) şi în municipiul Bucureşti.
S-a intervenit pentru evacuarea apei din 10 case, 116 curţi, 15 subsoluri/beciuri, de pe 22 de străzi, precum şi pentru degajarea unui acoperiş şi a 15 copaci căzuţi pe carosabil/autoturisme, fiind afectate 7 autoturisme.
Două persoane au fost luate de apă, vineri. O persoană în localitatea Mănăstirea Caşin, jud. Bacău – bărbat de aproximativ 70 ani a fost luat de apă, după ce podeţul pe care se afla s-a rupt şi o alta a fost luată de apă în localitatea Almaş din jud. Neamţ. A fost găsită de echipajele de intervenţie în stop cardio-respirator, ulterior declarându-se decesul. Ulterior, și al doilea bărbat a fost găsit înecat într-un canal de irigatii acoperit de ape.
Furtunile și ploile puternice au provocat deja viituri, inundații, dar și pierderi de vieți omenești. Duminică, premierul a anunțat faptul că statul le va oferi ajutor tuturor celor cărora le-au fost afectate gospodăriile în urma inundațiilor.