Dar care sunt explicațiile științifice din spatele acestor teorii? Și cât de adevărat este că aceasta poziție, care, de altfel, este adoptată de majoritatea oamenilor, cauzează apariția varicelor sau a unor alte probleme grave de sănătate? ScienceAlert vine cu câteva explicații.
Încrucișarea picioarelor este o poziție des folosită de oameni atunci când stau pe scaun sau canapea, iar mulți o adoptă automat. Multe femei preferă să stea picior peste picior, fără să bănuiască măcar o clipă care sunt consecințele asupra sănătății. De obicei, există două moduri de a sta pe un scaun și de a încrucișa picioarele: unul este încrucișarea genunchilor și celălalt a gleznelor. Dar oricât de confortabil ar fi să stai astfel, cercetările arată că această poziție poate contribui la nealinierea șoldurilor, unul ajungând să fie mai înalt decât celălalt.
Modifică viteza cu care sângele se mișcă prin vasele de sânge din membrele inferioare, crescând riscul apariției cheagurilor
De asemenea, această poziție, care ni se pare mult mai comodă atunci când stăm de vorbă cu cineva sau în fața unui film la televizor, modifică viteza cu care sângele se mișcă prin vasele de sânge din membrele inferioare, iar asta poate crește riscul apariției cheagurilor de sânge. Majoritatea cercetărilor sugerează că încrucișarea genunchilor este mai dăunătoare decât cea a gleznelor. Această poziție poate provoca o creștere a tensiunii arteriale din cauza acumulării de sânge în vene, iar inima trebuie să lucreze mai mult împotriva acestui lucru. De asemenea, poate crește riscul de deteriorare a vaselor de sânge. Din acest motiv, când se ia tensiunea arterială, picioarele trebuie să stea drepte, pe podea.
Alte efecte majore asupra organismului
Cu cât se stă mai mult și mai des picior peste picior, cu atât este mai probabil să apară modificări pe termen lung în lungimea mușchilor și a aranjamentelor osoase în pelvis. Datorită modului în care sistemul osos este creat, încrucișarea picioarelor poate provoca dezalinierea coloanei vertebrale și a umerilor. Poziția capului poate fi și ea afectată din cauza modificărilor oaselor gâtului, deoarece coloana vertebrală compensează pentru a menține centrul de greutate deasupra pelvisului. Și gâtul riscă să fie afectat, deoarece o parte a corpului este mai slabă decât cealaltă. Același dezechilibru poate fi observat în mușchii pelvisului și în partea inferioară a spatelui, ca urmare a posturii proaste. De asemenea, pelvisul poate deveni nealiniat din cauza întinderii prelungite a mușchilor fesieri pe o parte, iar asta ar putea face să devină mai slabi.
Crește riscul de scolioză și alte deformări ale coloanei
Această poziție, adoptată pentru o lungă perioadă de timp, crește probabilitatea de scolioză (alinierea anormală a coloanei vertebrale) dar și a altor deformări ale coloanei. De asemenea, poate provoca un sindrom de durere trohanterică mai mare, o afecțiune comună și dureroasă care afectează partea exterioară a șoldului și coapsei. Cercetările arată că poziția picior peste picior poate expune nervul peronier, cunoscut sub denumirea de nervul fibular, unui risc de compresie și rănire. Acest lucru se manifestă de obicei printr-o slăbiciune atunci când se încearcă ridicarea degetului mic a piciorului. În majoritatea cazurilor, problema se remediază rapid.
Ar putea afecta producția de spermatozoizi
Există, de asemenea, dovezi că această poziție, la bărbați ar putea afecta producția de spermatozoizi. Acest lucru se datorează faptului că temperatura testiculelor trebuie să fie între 2 °C și 6 °C, sub temperatura standard a corpului. Când se stă des în această poziție, temperatura testiculelor poate crește cu până la 3,5 °C. Studiile sugerează că o creștere a temperaturii scrotului sau testiculelor poate reduce numărul și calitatea spermatozoizilor. Anumite cercetări indică faptul că poziția picior peste picior poate fi, totuși, benefică pentru unii oameni. Un mic studiu din 2016 a constatat că, la persoanele care au un picior mai lung decât celălalt, poziția poate ajuta la reglarea înălțimii celor două laturi ale pelvisului, îmbunătățind alinierea.