Ceasul va avea un design elegant, cu o grosime de 9,9 mm, display TFT de 1,54 inch și rezoluție de 240×240 px, și va îmbina atât funcționalități clasice precum afișarea orei și declanșarea unei alarme, precum și funcții inovative, precum protecția antifurta smartphone-ului. Astfel, X-watch își va avertiza utilizatorul în cazul furtului sau pierderii telefonului sau tabletei prin intermediul unei aplicații preinstalate bazată pe tehnologia Bluetooth 4.0. Ceasul inteligent de la Evolio va permite localizarea prin GPS a poziției telefonului sau a tabletei.”Piața brățărilor și ceasurilor inteligente din România este de ordinul a 10 000 de unități anual, într-un stadiu incipient. Odată cu adăugarea de noi și noi funcții utile pe aceste dispozitive, precum cea de antifurt și localizare a smartphone-ului, piața va începe să crească. În 2015, piața locală a acestor dispozitive ar putea ajunge la 50 000 de unități”, a spus Liviu Nistoran, Președinte Evolio.
Pe lângă funcțiile clasice de răspundere la apeluri sau sincronizarea orei, a agendei, a mesajelor, redarea melodiilor de pe smartphone sau tabletă, X-watch va avea și funcții de măsurare a activității fizice. Astfel dispozitivul poate fi gadget-ul ideal al pasionaților de sport datorită posibilității demonitorizarea pulsului, numărarea pașilor, precum și monitorizarea exercițiilor fizice și a caloriilor consumate, prin intermediul aplicației Fitness Manager.
Evolio X-watchva fi compatibil atât cu telefoanele inteligente și cu tablete care operează pe sistemul Android, începând de la versiunea 4.3 și cele ulterioare, dar și cu dispozitivele cu sistem de operare IOS: Iphone și Ipad.
Dispozitivul X-watch va avea o baterie de 230 mAh, autonomia fiindu-i influențată de gradul de utilizare a ecranului și aplicațiilor instalate.
Prețul recomandat de vânzare a ceasului inteligent Evolio va fi de 199 de lei, produsul urmând a fi disponibil în oferta comercială a companiei la începutul anului viitor.