Prețurile activelor financiare au scăzut pe măsură ce politica monetară s-a înăsprit, perspectivele economice s-au deteriorat, împrumuturile au devenit mai scumpe și stresul în unele instituții financiare nebancare s-a accelerat.
Altfel spus, pe măsură ce inflația continuă să crească, sporesc concedierile, cresc prețurile în toate industriile, dobânzile devin din ce în ce mai mari. Acest fenomen are denumirea de criză economică sau recesiune.
Recesiunile sunt declarate oficial de Biroul Național de Cercetări Economice, care le definește drept o scădere semnificativă a activității financiare, care este răspândită în întreaga economie și care durează mai mult de câteva luni.
Cum sunt afectate dobânzile în timpul crizei economice?
În anumite cazuri, băncile centrale pot fi obligate să majoreze ratele dobânzilor, pentru a lupta împotriva inflației. Majoritatea băncilor centrale au un singur scop, și anume menținerea stabilității prețurilor.
În ceea ce privește inflația salarială, economia îi obligă pe angajatori să majoreze salariile pentru a menține angajații și pentru a atrage noi lucrători. Creșterea salariilor se poate traduce printr-o cerere crescută a consumatorilor, rezultând o creștere a prețurilor.
Atunci când ambele scenarii de inflație sunt în joc, așa cum se întâmplă în momentul de față, băncile centrale sunt forțate să ia măsuri extreme cu privire la dobândă, majorând ratele.
Creșterile ratelor pot reduce inflația, dar acest lucru descurajează și cererea de bunuri și servicii, ceea ce poate împiedica creșterea economică.
Pentru consumatori, ratele mai mari ale dobânzilor înseamnă costuri suplimentare pentru un credit de nevoi personale cu dobândă variabilă, de exemplu. De aceea, în timpul unei crize economice scad, de regulă, cererile pentru împrumuturi.
Previziuni legate de inflație și ratele dobânzilor
Majoritatea economiștilor sunt de acord că, din noiembrie 2022, economia nu se află încă într-o recesiune și că vor exista în 2023 creșteri masive ale dobânzilor.
Mulți economiști prevăd o criză economică în 2023, inclusiv Banca Mondială, deși nu există garanții în acest sens. Economia globală cochetează cu recesiunea de la izbucnirea pandemiei de COVID-19, însă analiștii economici consideră că în viitor se va simți o recesiune totală.
Astfel, creșterea dramatică a ratelor dobânzilor observată în 2022, menită să reducă inflația va duce probabil către o criză economică, urmată de o revenire la dobânzi mai mici ale împrumuturilor bancare și nebancare.
Așadar, pentru a face față unei crize economice este necesar să încerci să strângi câteva economii. În plus, dacă ai credite, încearcă să le achiți total în cel mai scurt timp, pentru a nu te lupta cu dobânzi din ce în ce mai mari, ce te pot afecta mult din punct de vedere financiar.
În perioada următoare încearcă să fii cât mai precaut din punct de vedere al gestionarii banilor, pentru a ieși cu bine din această criză economică ce afectează mai multe state. Fii optimist și gândește-te că întotdeauna după ploaie, răsare soarele, așa că este indicat să continui să zâmbești!