ANALIZĂ Pensiile au crescut, în ultimii 5 ani, în medie cu 20%. Majorările au fost direct influențate de creșterea punctului de pensie an de an. Cea mai mică pensie din România este de 85 de lei, de care beneficiază 119.000 de persoane. Judecătorii și aviatorii sunt cei mai bogați pensionari români, sumele lunare medii încasate trecând adesea de 11 mii lei.
Pensiile au crescut an de an din 2012 şi până astăzi. În 2012 acest indicator era 732 lei, valoare la care fusese blocat din 2009, respectiv din perioada de austeritate impusă în mandatul premierului Emil Boc. Însă în 2013 se aplică primele majorări, adică indexarea cu 100% din rata inflaţiei, la care se adaugă 50% din creşterea reală a câştigului salarial mediu brut, înregistrate în anul precedent. Așa că punctul de pensie urcă la 762 lei și influențează astfel valoarea pensiei medii, care la final de 2013 era în cuantum de 809 lei. Următorul an vine cu o nouă majorare a punctului de pensie, care trece de 790 lei, iar pensia medie crește și ea față de anul anterior la 845 lei. În 2015, punctul de pensie sare de pragul de 800 de lei și ajunge la 830 lei, ca pensia medie să crească și ea la 886 lei. Anul trecut, punctul de pensie a fost indexat la o valoare de 871 lei și pentru prima dată pensia medie de stat trecea peste nivelul de 900 lei, respectiv la 931 lei. De la începutul lui 2017, însă, asistăm la stabilirea unui punct de pensie de 917,5 lei, indicator care propulsează pensia medie la 980 lei pe lună. Iar dacă actuala guvernare aplică ce a promis în campania electorală, vom asista la majorarea punctului de pensie la 1.000 lei, de la 1 iulie, pentru un număr de 5.07 milioane de pensionari. Pe această grilă, pensia medie va depăși, pentru prima dată, pragul psihologic de 1.000 lei.
Pensionarii „speciali“
Pe lista de beneficiari, începând cu anul 2013, pe lângă pensiile de stat și cele ale agricultorilor, figurează și pensionarii cu indemnizații speciale. Circa 144 mii de persoane încasau, în 2013, în medie, 137 de lei pe lună, ca veterani de război sau urmași. Iar în 2017 pensia lor medie a ajuns la 201 lei, însă la un număr de doar 87 mii de beneficiari. Tot în 2013, primeau în medie pe lună 442 lei, cam 52.500 persoane persecutate de comuniști, iar numărul a scăzut la 39 mii de beneficiari. Indemnizaţia a crescut la 1.078 lei pe lună. Alți 111.500 de pensionari primeau în medie 274 lei, pe motive asemănătoare, ca acum să mai fie 97 mii, care primesc 481 lei pe lună. O pensie medie de 46 lei pe lună primeau 152 mii de persoane, în 2013, pentru stagiul militar în Direcției Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950 – 1961. În 2017 mai sunt 119 mii astfel de beneficiari, cu suma de 85 lei. Revoluționarii din decembrie 1989, 10.187 de toți la acel moment, încasau în medie 1.525 lei pe lună în 2013. Acum, în 2017, sunt 12.978 beneficiari, cu o indemnizație lunară de 1.812 lei. Artiștii români pensionați, în număr de 456 în 2013, încasau atunci 318 lei pe lună. În 2017, pe aceleași prevederi legale, sunt 569 beneficiari cu o indemnzație medie lunară de 343 lei. Din categoria membrilor din unitățile de creație, respectiv angajaţi ai teatrelor de exemplu, acum 4 ani, se aflau în plată peste 10.800 persoane, cu o sumă medie 671 lei pe lună, ca anul acesta să figureze în acte 11.400 beneficiari cu 793 lei pe lună. Lista este încheiată de peste 180 mii de persoane care încasau 112 lei pe lună, în 2013, ca pensie de urmaș. În 2017 sunt 151 mii de urmași, cu o indemnizație egală cu cea de acum cinci ani.
Pensiile de serviciu
Anul 2015 coincide cu includerea pensiilor de serviciu în sistemul de pensii de stat. Primii pe listă sunt funcționarii publici parlamentari, la acel moment în număr de 357 persoane, cu o pensie medie de 2.939 lei pe lună. În anul următor existau 581 pensionari cu 3.092 lei, iar în 2017 sunt 582 beneficiari cu 3.099 lei pe lună. Personalul ieșit la pensie din aviație primea în medie, în 2015, 11.064 lei pe lună, pentru un număr de 1.073 beneficiari. În 2017 sunt 1.413 pensionari aviatori cu o pensie de 10.800 lei. Peste 3.200 procurori și judecători pensionați încasau în medie lună de lună 9.216 lei, în 2015, ca în 2017 să fie 3.301 astfel de pensionari, cu o pensie de 10.394 lei. Și personalul auxiliar din justiție este inclus pe listă, respectiv de la 1.326 persoane cu 3.530 lei pe lună în 2015, la 1.701 pensionari cu 3.600 lei pe lună în 2017. Consilierii Curții de Conturi au și ei o lege specială, astfel că, în 2015, 38 persoane încasau în medie 7.885 lei pe lună. Anul acesta sunt 543 de pensionari ai Curții, care au o pensie de 7.461 lei pe lună. În 2016, sistemul absoarbe și pensiile diplomaților, la acel moment în număr de 779 și cu o pensie medie lunară de 5.303 lei, ca anul acesta să fie înregistrați 784 pensionari cu o pensie de 5.318 lei.
Pensiile și asigurări sociale pentru militari, polițiști și funcționari publici sunt cu statut special. Mai exact, aceștia nu sunt circumscriși sistemului de pensii de stat, dar primesc și ei bani de la buget. Ultimele date de la finalul anului trecut arătau că existau peste 75 mii de beneficiari proveniți din Ministerul Apărării Naționale, peste 69 mii de la Ministerul de Interne și aproximativ 9.400 din servciile de informații. Pensia medie pentru aceștia depășește 3.000 lei pe lună.
Pensia minimă
O categorie aparte o reprezintă beneficiarii pensiei minime garantate. În 2013, erau, la final de an, peste 543 mii de persoane care primeau diferite sume, în completare la pensia pe care o aveau de la stat, până la un nivel stabilit prin lege de 350 lei în mână. La începutul acestui an sunt 497 mii de persoane care, prin aplicarea aceluiași algoritm, primesc de la stat sume diferite care le ridică pensia la un minim de 400 lei pe lună. Este important de subliniat că de la 1 martie 2017 asistăm la majorarea pensiei minime garantate de la 400 la 520 lei, pentru un număr de 1.022.168 de pensionari.
Agricultorii aveau, în 2012, o pensie medie de 313 lei pe lună, ca în 2013 pensia acestora să ajungă la 327 lei pe lună, iar în prima lună din 2017 să urce la 403 lei pe lună. Important de precizat este faptul că vorbim de peste 490 de mii de persoane aflate în această situație, iar datele arată că pensia medie de 980 lei din sistemul de stat în 2017 scade în mod real, prin adăugarea agricultorilor, la o medie de 935 lei pe lună. Suma este raportată astfel la un total de 5,07 milioane de pensionari, câți sunt acum în plată în România.