Evoluția pieței berii din România în 2021. Ce spune Asociația Berarilor

Producătorii de bere din Româniua s-au confruntat cu cu o scădere a pieței de 0,7%, volumut total ajungând la valoarea de 16,6 milioane hl. Aceste săderi sunt datorate pandemiei de coronavirus și a restricțiilor impuse de autorități. Însă există un sector al berarilor care s-a bucurat de o creștere de aproximativ 20%, și anume berea aromatizată și cea fără alcool.

Pe cealaltă parte, specialitătile din bere au înregistrat o scădere de 43%. Anul 2021 a fost un an dificil inclusiv pentru producătorii de bere. Restricțiile cu privire la oră și închiderile de restaurante au împiedicat revenirea pieței de bere din România la nivelul la care era înainte de pandemie. Asociația Berarilor din România a discutat această problemă în cadrul unei conferințe de presă organizată în data de 6 aprilie și a anunțat că piața.

“Venim după un an 2021 complicat, în care vânzările de bere în baruri și restaurante au crescut ușor față de 2020, dar închiderile și restricțiile privind orele de funcționare și numărul de clienți în sectorul Horeca, alături de regulile stricte de carantină, au împiedicat revenirea la nivelurile de dinainte de pandemie. 2022 se anunță chiar mai provocator, în special din cauza situației macroeconomice la nivel local și global, a inflației record cu care ne confruntăm, dar și a războiului din Ucraina. În ciuda tuturor acestor constrângeri, acordăm și anul acesta o atenție deosebită activităților de dezvoltare durabilă, sustenabilitate și consum responsabil și sperăm ca piața berii din România să își continue maturizarea”, a declarat Mihai Voicu, Președintele Asociației Berarii României.

Berea fără alcool, noua vedetă a pieței

Pandemia se pare că a cescut apetitul românilor pentru consumul de bere fără alcool sau cu procentaj de alcool scăzut. Se pare că românii își doresc să experimenteze gusturi și texturi noi, iar acest lucru a făcut ca berea fără alcool și cea aromatizată să devină din ce în ce mai populară.

Preferința românilor pentru berea fără alcool sau cu un conținut scăzut de alcool, cum sunt mixurile de bere și berile aromatizate este în creștere, urmând de altfel și tendința europeană de consum. Deși cu o pondere mică din piață, aceste segmente au înregistrat anul trecut creșteri semnificative în România, de aproximativ 20% față de anul anterior. Aceasta confirmă preferințele tot mai variate ale românilor în materie de bere, dorința de a experimenta gusturi noi, speciale, dar și posibilitatea de a savura gustul berii în situații în care consumul de alcool nu este permis”, a adăugat Julia Leferman, Director general Asociația Berarii României.

Impactul producătorilor de bere asupra economiei românești

Chiar și în condițiile unei stagnări în volum a pieței, sectorul de bere continuă să aibă un impact pozitiv semnificativ asupra economiei românești. Industria berii asigură la nivelul întregii țări, direct și indirect, un număr de aproape 61.000 locuri de muncă pentru români, acoperă exclusiv din producția locală aproximativ 97% din consumul intern de bere, iar 50% din ingredientele folosite la fabricarea berii provin din agricultura României. Sectorul berii contribuie la creșterea economică a României, prin angajamentul său pe termen lung de a investi la nivel local și de a consolida o industrie responsabilă.

Eforturile investiționale ale producătorilor de bere membri ai Asociației înregistrează o tendință în creștere, acestea ridicându-se la 100,5 milioane euro în 2021, în creștere cu aproape 28 milioane euro față de 2020. Investițiile cumulate ale membrilor Berarii României de la înființarea Asociației au atins 1,8 miliarde euro. Contribuțiile membrilor Berarii României la bugetul statului sunt și ele semnificative, acesta atingând doar anul trecut 272 milioane euro. Nivelul contribuției cumulate din partea membrilor Asociației în ultimii 18 ani a depășit 4,4 miliarde euro.