Săptămâna care a trecut a fost neutră atât pentru bursă în ansamblu, cât şi pentru portofoliul Capital. Am avut emitenţi care au pierdut din valoare, însă am avut şi numeroase companii ale căror preţuri de tranzacţionare au crescut. Pe ansamblu, indicii principali ai pieţei au rămas aproape nemodificaţi. Dacă tragem cu ochiul pe plan extern vedem că în Europa şi în SUA am avut scăderi de mare amploare. Şi atunci ne întrebăm, de ce la BVB nu am avut scăderi aproape deloc? Un posibil răspuns ar fi că străinii nu mai sunt aproape deloc activi pe piaţa românească de acţiuni. Unii s-au retras deja în totalitate, alţii încă au portofolii, dar mult reduse ca amploare şi orientate pe un termen foarte lung. Un alt posibil răspuns ar fi interesul la cumpărare pe anumiţi emiţenti (precum RRC, PTR, TLV, AZO, TGN etc.), sesizat în unele zile şi generat de evenimente punctuale din viaţa companiilor respective. Ştirile au rămas în mare parte negative pe plan intern (BNR nu a redus dobânda, producţia industrială a scăzut, cursul de schimb EURRON a atins noi maxime) şi extern (în SUA am avut vânzări de retail dezastruoase, preţuri de import mai mari decât aşteptările şi şomaj la maximul din 1993 până azi). Şi este de aşteptat ca ştirile negative să continue, pentru că vor începe să curgă raportările financiare de final de an atât pentru companiile româneşti, cât şi pentru marile corporaţii internaţionale.
SURSA: WWW.KTD.RO