Pentru a două săptămână consecutiv, bursa a recuperat din pierderile acumulate în primele două luni ale anului. Motivaţiile care au stat la baza creşterii preţurilor acţiunilor româneşti au fost, în egală măsură, de natura internă şi externă.

Pe plan intern, foarte mult a contat ştirea venită marţi de la Ministerul Finanţelor potrivit căreia acesta a avizat favorabil propunerea înaintată de CNVM ca SIF-urile să-şi înscrie scăderea din valoarea activelor exclusiv în partea de bilanţ contabil prin diminuarea capitalurilor proprii şi fără afectarea contului de profit şi pierdere, adică a profitului net pentru exerciţiul financiar 2008. Această informaţie a condus atât la creşterea lichidităţii tranzacţiilor, cât şi la aprecierea acţiunilor SIF. Evoluţiile favorabile declanşate de cauzele interne au fost susţinute de intrarea pe tendinţă favorabilă a indicilor majori europeni în cea de-a doua parte a săptămânii. Atât indicele american Dow Jones, cât şi indicele german DAX au câştigat circa 10% în numai trei-patru zile, ceea ce a crescut apetitul la risc al investitorilor instituţionali pentru acţiuni de pe pieţele emergente din Europa de Est. De asemenea, evoluţia ascendentă a preţului petrolului a impulsionat acţiunile companiilor de profil de la bursa românească. Cotaţia barilului de petrol a urcat săptămâna trecută până la aproape 48 de dolari.

150-27510-1.jpg