BNR anunță că rata anuală a inflaţiei va scădea până la finalul anului
Rata anuală a inflaţiei va scădea până la finele anului curent pe o traiectorie fluctuantă şi mai ridicată decât cea evidenţiată în prognoza pe termen mediu din luna august 2024, potrivit actualelor evaluări al Băncii Naţionale a României.
Conform unui comunicat de presă al BNR, descreşterea va fi antrenată prioritar de efecte de bază şi de decelerarea creşterii preţurilor importurilor, în timp ce în sens opus vor continua să acţioneze condiţiile meteorologice nefavorabile din acest an şi majorarea cotaţiilor unor mărfuri, în principal prin efectele exercitate asupra dinamicilor preţurilor alimentelor şi energiei.
Există mari incertitudini și riscuri legate de politica fiscală și de venituri. Pe de o parte, acestea provin din execuția bugetară din primele opt luni și din recentele ajustări bugetare. Pe de altă parte, riscurile sunt legate de posibilele măsuri fiscal-bugetare pentru consolidarea bugetului, care ar putea fi transmise Comisiei Europene în toamna acestui an.
O altă sursă de incertitudine o reprezintă condițiile de pe piața muncii și creșterea salariilor. De asemenea, evoluția prețurilor la energie și alimente, precum și fluctuațiile prețului petrolului, rămân incerte, amplificate de tensiunile geopolitice.
Războiul din Ucraina și conflictul din Orientul Mijlociu, alături de evoluțiile economice din Europa și la nivel global, creează riscuri și incertitudini mari pentru activitatea economică și pentru inflația pe termen mediu. Tensiunile geopolitice escaladează aceste riscuri.
Absorbția și utilizarea fondurilor europene, în special din programul Next Generation EU, depind de îndeplinirea unor obiective stricte. Aceste fonduri sunt esențiale pentru reformele structurale, tranziția energetică și pentru a contracara efectele negative ale conflictelor geopolitice.
Deciziile de politică monetară ale BCE, Fed și ale băncilor centrale din regiune sunt, de asemenea, importante
Pe baza evaluărilor actuale și a datelor disponibile, Consiliul de administrație al BNR a decis vineri să mențină rata dobânzii de politică monetară la 6,50% pe an. De asemenea, a fost menținută rata dobânzii pentru facilitatea de creditare (Lombard) la 7,50% și rata dobânzii la facilitatea de depozit la 5,50%.
Totodată, Consiliul a hotărât să păstreze aceleași niveluri ale ratelor rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei și valută ale instituțiilor de credit.
„Deciziile CA al BNR vizează asigurarea şi menţinerea stabilităţii preţurilor pe termen mediu, într-o manieră care să contribuie la realizarea unei creşteri economice sustenabile.
Consiliul de administraţie reiterează că, în contextul actual, mixul echilibrat de politici macroeconomice şi implementarea de reforme structurale inclusiv prin utilizarea fondurilor europene care să stimuleze potenţialul de creştere pe termen lung sunt esenţiale pentru stabilitatea macroeconomică şi întărirea capacităţii economiei româneşti de a face faţă unor evoluţii adverse.
BNR monitorizează atent evoluţiile mediului intern şi internaţional şi este pregătită să utilizeze instrumentele de care dispune în vederea îndeplinirii obiectivului fundamental privind stabilitatea preţurilor pe termen mediu, în condiţii de păstrare a stabilităţii financiare” se precizează în comunicat.
Procesul-verbal al deliberărilor legate de decizia de politică monetară din ședința de astăzi va fi disponibil pe site-ul BNR pe 11 octombrie. Conform calendarului oficial, următoarea ședință a Consiliului de Administrație al BNR dedicată politicii monetare este programată pentru 8 noiembrie 2024.