Jocul de ruletă a fost inventat din greșeală de matematicianul Blaise Pascal și, la câteva secole distanță, este una dintre cele mai populare modalități de distracție din cazinourile terestre și online.
Blaise Pascal a fost cel care a pus bazele roții ruletei, în timp ce încerca să demonstreze mișcarea perpetuă. Fără să-și dea seama, el a contribuit semnificativ la o metodă recreațională potrivită pentru oameni și la câteva secole distanță.
Italienii au dus jocul mai aproape de ceea ce știm în zilele noastre, undeva în secolul al XVII-lea. În atestările istorice din acea perioadă, jocul avea 38 de numere și purta denumirea de „Ruleta italiană” ori „Ruleta mare”. Exista și o versiune mai mică, denumită „Ruleta mică” sau „Ruleta Germană”.
Jocul a fost introdus în Franța în secolul al XVIII-lea. Oamenii l-au primit cu mare interes și locațiile în care se putea juca erau pline. Avantajul casei era dat de un zero roșu și un dublu zero negru. Abia câteva decenii mai târziu zerourile au primit culoarea verde, așa cum știm și în zilele noastre.
Francezii au interzis jocul de ruletă în 1837, dar acesta s-a extins în alte zone ale Europei. În special în cazinourile din Germania. Apăreau tot mai multe cazinouri, iar cei care le dețineau își doreau să atragă cât mai mulți clienți pentru a face față concurenței. Așa se face că frații François și Louis Blanc, proprietarii cazinoului din Bad Homburg, au decis să elimine un dublu zero de pe roata ruletei. Avantajul casei s-a diminuat, ceea ce venea cu un plus pentru jucători.
În SUA, ruleta a ajuns în secolul al XVIII-lea, iar în versiunea aceasta s-a păstrat un dublu zero. La fel se întâmplă și în zilele noastre la ruleta americană, care nu este însă foarte populară în Europa. Dar jocul de ruletă a început să atingă momente glorioase în special după anul 1970, când tot mai multe cazinouri terestre au fost create. Au apărut ulterior și ruletele electronice, pe care nu mai puteau fi speculate erori mecanice, cum s-a mai întâmplat în istorie de oameni care le-au studiat mii și mii de ore.
Tehnologia a schimbat radical distracția la ruletă
Ceea ce a adus jocul de ruletă și mai aproape de oameni au fost însă dezvoltările tehnologice. După ce Internetul a devenit răspândit peste tot au apărut și cazinourile online. Sunt mai bine de două decenii de când jocul de ruletă a fost introdus la cazinourile din mediul online.
Mai întâi într-o variantă clasică, dar cu trecerea timpului s-a trecut la ruleta live. În prezent, utilizatorii pot încerca mese de ruleta online în diverse variante, cu mize accesibile oricărui buzunar. Iar partea cea mai bună este că au în față un dealer real, care socializează cu ei și cu care pot interacționa.
În plus, jocul a fost îmbunătățit considerabil pentru a deveni și mai dinamic, iar în unele versiuni există și multiplicatori. Totul devine astfel și mai imprevizibil, iar nivelul de adrenalină crește. Mai mult, jocul de ruletă poate fi încercat și de pe mobil cât și de pe sisteme desktop, în așa fel încât distracția să fie accesibilă oricând. Iar operatorii de jocuri de noroc își propun să ducă distracția la un nivel și mai mare prin intermediul realității virtuale.
Specialiștii se așteaptă ca în câțiva ani să ne putem juca la ruletă VR. Vom pătrunde într-o cameră asemănătoare unui cazinou, în care vom vedea dealerul în fața noastră cum învârte roata, iar în jur vor fi avatarurile celorlalți jucători. Viitorul se anunță promițător pentru cei pasionați de ruletă.