Evoluţie chirii. Chiriașilor li se cer prețuri cu 15% mai mari decât în 2022. Analiză Storia.ro

chirie, casa, apartament, locuinta

SURSA FOTO: Dreamstime

Potrivit Storia.ro, s-au înregistrat cu 8% mai multe interacțiuni între chiriași și cei care publică anunțuri de închiriere pe platforma de imobiliare lansată de OLX.

Evoluţie chirii. În luna septembrie a acestui an, comparativ cu aceeași lună a anului trecut, s-au înregistrat cu 8% mai multe interacțiuni între chiriași și cei care publică anunțuri de închiriere pe Storia.ro – platforma de imobiliare lansată de OLX.

În septembrie a.c. comparativ cu luna august, chiar dacă numărul de contactări a scăzut cu 3%, anunțurile au fost afișate mai puțin timp pe site (-24%), ceea ce arată că cei care au contactat proprietarii sau agenții au încheiat tranzacțiile mai rapid, fiind mai hotărâți să închirieze.

Prețurile solicitate pe Storia.ro pentru chiriile din cele 10 orașe analizate, respectiv orașele cu cele mai multe anunțuri de pe platformă, au înregistrat o creștere de 15% de la un an la altul (septembrie 2023 vs. septembrie 2022), în timp ce prețurile solicitate de la o lună la alta (septembrie 2023 vs. august 2023) au crescut, în medie, cu 2%.

„În urma analizei celor mai recente date de pe Storia.ro, am observat că prețul mediu al chiriilor din Constanța a crescut cel mai mult de la un an la altul (septembrie 2023 vs. septembrie 2022), comparativ cu alte orașe analizate. Creșterea s-a înregistrat atât la nivelul prețurilor tuturor categoriilor de apartamente: cu o cameră (+20%), cu două camere (+29%) și cu trei camere (20%), cât și la nivelul cererii.

O cerere crescută poate fi determinată și de fenomenul work-from- home, care permite lucrul în afara biroului, dar și de dorința oamenilor de a fi mai conectați cu natura, ca urmare a pandemiei. Nu în ultimul rând, luăm în calcul și faptul că orașul Constanța se regăsește printre principalele centre universitare din țară” a declarat Răzvan Ceapă, Head of Operations Storia.ro & OLX Imobiliare.

Evoluţie chirii. Cum au evoluat prețurile chiriilor în București, conform datelor Storia.ro

Comparativ cu luna septembrie 2022, în septembrie a.c. prețurile medii pentru chirii au crescut cel mai mult (+20%) la categoria apartamentelor cu trei camere, unde prețul mediu a ajuns la 680 de euro. De asemenea, prețul mediu al apartamentelor cu două camere a fost de 511 euro în luna septembrie, cu 15% mai mare față de aceeași lună a anului trecut. Totodată, prețul mediu pentru închirierea garsonierelor din Capitală a crescut cu 12% comparativ cu luna septembrie 2022, ajungând la o valoare medie de 336 euro.

Cei care își doresc să locuiască cu chirie în sectorul 1 al Capitalei (cel mai scump sector) plătesc cu 65% mai mult decât cei din sectorul 4 al Bucureștiului (cel mai ieftin sector în luna septembrie). Conform datelor, apartamentele din sectorul 1 au înregistrat cea mai mare creștere de preț comparativ cu anul trecut (+21%), urmate de apartamentele din sectorul 5 (+17%) și de cele din sectoarele 2 și 6 (+15%). Cele mai mici creșteri de preț per sectoare s-au înregistrat în sectorul 4 (+6%) și în sectorul 3 (+13%).

În septembrie a.c., chiriile medii pentru o garsonieră s-au încadrat între 300 de euro (în sectorul 5) și 400 de euro (sectorul 1). Prețurile medii de închiriere pentru apartamentele cu două camere s-au aflat între 430 de euro (sectorul 4) și 620 de euro (sectorul 1). Apartamentele cu trei camere au avut prețuri medii de închiriere cuprinse între 500 de euro (sectorul 6) și 900 de euro (sectorul 1).

SURSA FOTO: Storia.ro

Cum au evoluat chiriile în alte orașe mari din țară, conform datelor Storia.ro

La nivelul țării, în luna septembrie a acestui an, comparativ cu aceeași lună a anului trecut, s-au înregistrat exclusiv creșteri ale prețului mediu solicitat pe toate categoriile de apartamente.

Cea mai mare creștere de la un an la altul, la categoria prețurilor medii de închiriere, s-a înregistrat în Constanța, unde apartamentele cu două camere au avut o creștere de 29%. În categoria excepțiilor se încadrează orașele Timișoara și Cluj-Napoca, singurele în care prețurile au stagnat în septembrie a.c. comparativ cu august a.c., la toate categoriile de apartamente. Cea mai mare creștere de la lună la lună (septembrie a.c. vs. august a.c.) s-a înregistrat în Oradea, la garsoniere (+11%) și în Constanța la apartamentele de două camere (+11%).

CLUJ-NAPOCA

În luna septembrie a.c., prețurile medii solicitate pentru închirierea apartamentelor și garsonierelor s-au menținut constante față de cele din luna anterioară.

Comparativ cu aceeași lună a anului trecut, prețurile medii ale chiriilor au crescut cu 17% în cazul garsonierelor și apartamentelor cu trei camere și cu 10% pentru apartamentele cu două camere.

IAȘI

Față de luna august, prețurile medii solicitate în septembrie a.c. au rămas constante în cazul apartamentelor cu trei camere, în timp ce prețul garsonierelor a crescut cu 6%, iar prețul pentru închirierea apartamentelor cu două camere a crescut cu 10%. Comparativ cu luna septembrie 2022, prețurile medii solicitate au crescut cu 20% în cazul garsonierelor, cu 10% în cazul apartamentelor cu două camere și cu 4% în cazul apartamentelor cu trei camere.

Astfel, în luna septembrie a.c. prețul mediu de închiriere al garsonierelor a ajuns la 300 de euro, în timp ce apartamentele cu două camere se închiriază, în medie, cu 440 de euro, iar apartamentele cu trei camere se închiriază cu un preț mediu de 500 de euro.

BRAȘOV

În luna septembrie a.c., prețurile medii solicitate pentru închiriere au rămas constante în cazul garsonierelor și au fluctuat ușor în cazul apartamentelor cu două (+7%) sau trei camere (-1%), comparativ cu luna august a.c.

Comparativ cu aceeași lună a anului trecut, prețurile de închiriere au crescut, în medie, cu 20% pentru apartamentele de două camere, ajungând la 480 euro în septembrie 2023, de la 400 euro în septembrie 2022. În același timp, prețul de închiriere pentru garsoniere a crescut cu 11% față de anul trecut, de la 270 de euro la 300 de euro. Apartamentele cu trei camere au ajuns la un preț mediu de 595 de euro în septembrie a.c. (+8%) comparativ cu 550 euro – prețul mediu de închiriere din luna septembrie a anului
trecut.

CONSTANȚA

În luna septembrie a.c. s-au observat creșteri în cazul garsonierelor (+8%) și apartamentelor cu două camere (+11%), în timp ce prețul de închiriere pentru apartamentele cu trei camere a scăzut cu 8% față de luna anterioară (august 2023).

Comparativ cu anul trecut, prețul mediu al chiriilor a crescut semnificativ pe toate segmentele de apartamente, cea mai mare creștere fiind înregistrată la apartamentele cu două camere (+29%), urmată de garsoniere și de apartamentele cu trei camere (+20%).

TIMIȘOARA

Prețurile medii solicitate în luna septembrie a.c. pentru închirierea apartamentelor și garsonierelor au fost constante față de luna august a.c.

Comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, chiriile medii sunt mai ridicate în cazul apartamentelor cu două camere (+14%), cu trei camere (+13%), dar și în cazul garsonierelor (+9%).

SIBIU

În Sibiu, prețurile medii de închiriere solicitate în luna septembrie a.c. au înregistrat o scădere comparativ cu luna august a.c. în cazul apartamentelor cu trei camere (-5%), în timp ce prețul garsonierelor s-a majorat cu 10%, iar prețul apartamentelor cu două camere a crescut cu 6%.

Față de luna septembrie a anului trecut, prețurile medii solicitate pentru închiriere au crescut pe toate categoriile de apartamente – cu 23% pentru apartamentele cu două camere, cu 22% pentru garsoniere și cu 10% pentru apartamentele cu trei camere.

ORADEA

Comparativ cu luna august a.c., prețurile medii solicitate în luna septembrie a.c. pentru închiriere au rămas constante în cazul apartamentelor cu două și trei camere, dar au crescut în cazul garsonierelor (+11%).

Față de luna septembrie a anului trecut, prețurile medii solicitate au crescut cu 17% în cazul apartamentelor cu două camere, în timp ce prețul mediu al apartamentelor cu trei camere s-a mărit cu 14%, iar al garsonierelor cu 11%.

CRAIOVA

În luna septembrie a.c. prețurile medii au rămas relativ similare cu cele din luna august a.c., însă comparativ cu luna septembrie 2022 s-au înregistrat creșteri ale prețului mediu la apartamentele cu două camere (+17%), la garsoniere (+12%) și la apartamentele cu trei camere (+8%).

ARAD

În Arad, prețurile medii ale chiriilor au rămas relativ similare cu cele din luna august a.c., însă comparativ cu luna septembrie 2022 s-au înregistrat creșteri ale prețului mediu la apartamentele cu două camere (+10%), la garsoniere (+19%) și la apartamentele cu trei camere (+11%).

Analiza a fost realizată de Storia.ro – platforma de imobiliare lansată de OLX, ca parte din inițiativa „Drumul inteligent spre acasă”, prin care brandul își propune să contribuie la transparentizarea informațiilor necesare tuturor cumpărătorilor, chiriașilor, proprietarilor, agenților și dezvoltatorilor, cu scopul de a-i susține să ia decizii imobiliare corecte, în cunoștință de cauză.

SURSA FOTO: Storia.ro