Creditul guvernamental a crescut în martie cu 20,3% față de martie 2023

Potrivit datelor BNR, soldul creditului acordat de instituțiile de credit neguvernamentale a înregistrat o creștere în luna martie 2024 cu 1,1% față de februarie 2024 (0,6% ajustat în termeni reali), ajungând la nivelul de 387,979 miliarde lei.

Creditul în lei, reprezentând 68,9% din totalul creditului neguvernamental, s-a majorat cu 1,3%, în timp ce creditul în valută exprimat în lei, reprezentând 31,1% din totalul creditului neguvernamental, a crescut cu 0,4% (aceeași evoluție în termeni de euro).

În comparație cu aceeași perioadă a anului 2023, creditul neguvernamental a înregistrat o creștere de 4,7% (-1,8% ajustat în termeni reali), pe fondul majorării cu 6,4% a componentei în lei (-0,2% ajustat în termeni reali) și cu 1,1% a componentei în valută exprimată în lei (0,7% în termeni de euro).

La sfârșitul lunii martie 2024, masa monetară în sens larg (M3) a înregistrat un sold de 680,123 miliarde lei. Acesta a crescut cu 0,3% (-0,1% ajustat în termeni reali) față de luna februarie 2024 și cu 10,8% (3,9% ajustat în termeni reali) în comparație cu martie 2023.

BNR, Banca Națională a României
Banca Națională a României / SURSA FOTO: Dreamstime

Depozitele rezidenților clienți neguvernamentali au crescut cu 0,3%

Depozitele rezidenților clienți neguvernamentali au crescut în luna martie 2024 cu 0,3% față de luna anterioară, atingând nivelul de 584,458 miliarde lei, și cu 11,4% (4,5% ajustat în termeni reali) față de martie 2023.

Depozitele în lei ale rezidenților, reprezentând 70,4% din totalul depozitelor clienților neguvernamentali, au înregistrat o creștere de 0,8% față de februarie 2024, până la 411,45 miliarde lei. Comparativ cu martie 2023, acestea s-au majorat cu 17% (9,7% ajustat în termeni reali).

Depozitele în lei ale gospodăriilor populației au crescut cu 1,1% față de luna anterioară, ajungând la 225,944 miliarde lei, și cu 21,8% (14,2% ajustat în termeni reali) față de martie 2023.

Potrivit BNR, depozitele în lei ale altor sectoare (societăți nefinanciare și instituții financiare nemonetare) s-au majorat cu 0,5% față de luna precedentă, până la 185,506 miliarde lei, și cu 11,6% (4,7% ajustat în termeni reali) față de martie 2023.

Depozitele în valută ale rezidenților, exprimate în lei, reprezentând 29,6% din volumul total al depozitelor clienților neguvernamentali, au scăzut cu 0,9% față de februarie 2024, ajungând la 173,007 miliarde lei. Comparativ cu martie 2023, acest indicator exprimat în lei a crescut cu 0,2% (-0,3% în termeni de euro).

Depozitele în valută ale gospodăriilor populației, exprimate în lei, au înregistrat o scădere de 0,2% față de luna februarie 2024, până la 119,702 miliarde lei. În comparație cu aceeași perioadă a anului 2023, acest indicator exprimat în lei a înregistrat o scădere de 2,2% (-2,6% în termeni de euro).

Depozitele în valută ale altor sectoare, exprimate în lei, au scăzut cu 2,3% față de luna februarie 2024, până la 53,305 miliarde lei. Comparativ cu martie 2023, acest indicator exprimat în lei a crescut cu 6% (5,5% în termeni de euro).