Astfel, dacă vineri, ROBOR la trei luni stagnase la 3,28% pentru a șaptea oară consecutiv, iată că prima zi după alegeri a venit cu o veste bună pentru românii cu credite bancare în lei.
Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a coborât la 3,27%, cel mai scăzut nivel din ultimele 8 săptămâni, potrivit datelor publicate luni de Banca Naţională a României (BNR), conform Mediafax.
Totodată, indicele ROBOR la 6 luni a stagnat la 3,39% pentru a patra oară consecutiv.
ROBOR (Romanian Interbank Offer Rate) este rata medie a dobânzii la care se împrumută, între ele, instituţiile bancare din România, în lei, iar evoluţia sa este legată, în principal, de nivelul de lichiditate existent în piaţă.
BNR a publicat, recent, indicele de referinţă trimestrial pentru creditele acordate consumatorilor (IRCC), care a înlocuit ROBOR în calculul dobânzilor la majoritatea creditelor în lei. Valoarea acestuia, pentru ultimul trimestru din 2018, este de 2,36%.