Evoluţii financiar-bancare şi bursiere

Bursa de pe Wall Street a deschis şedinţa de miercuri în creştere, investitorii aşteptând publicarea unor extrase de la ultima şedinţă de politică monetară de la Federal Reserve (Fed).

Indicele Dow Jones s-a apreciat cu 0,37%, ajungând valoarea de 17.553,90 puncte, în creştere cu 64,40 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente.

Indicele Standard and Poor's 500 s-a apreciat cu 0,39%, ajungând la valoarea de 2.058,42 puncte, în creştere cu 7,98 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente.

Indicele Nasdaq s-a apreciat cu 0,32%, ajungând la valoarea de 5.001,91 puncte, în creştere cu 15,89 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente. 

Londra – Bursa de la Londra a deschis miercuri în scădere cu 0,42%, în primele minute de la debutul tranzacţiilor indicele principal FTSE-100 a ajuns la valoarea de 6.242,60 puncte, în scădere cu 26,16 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, informează AFP. 

Frankfurt – Bursa de la Frankfurt a deschis miercuri în scădere cu 0,63%, în primele minute de la debutul tranzacţiilor indicele indicele principal DAX 30 a ajuns la valoarea de 10.901,74 puncte, în scădere cu 70,30 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, informează AFP. 

Paris – Bursa de la Paris a deschis miercuri în scădere cu 0,73%, în primele minute de la debutul tranzacţiilor indicele principal CAC 40 ajungând la valoarea de 4.901,12 puncte, în scădere cu 36,19 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, informează AFP. 

Budapesta – Cursul oficial al Băncii Centrale a Ungariei valabil pentru ziua de joi este de 291,28 forinţi pentru un dolar, în scădere faţă de 292,56 forinţi, miercuri, informează MTI. Moneda euro este cotată la 311,09 forinţi, în scădere faţă de 312,10 forinţi pentru un euro, miercuri, iar un leu românesc este cotat la 69,95 forinţi, în scădere faţă de 70,33 forinţi, miercuri. 

Sofia – Banca Centrală a Bulgariei a stabilit pentru ziua de joi un curs oficial de 1,83371 leva pentru un dolar, în creştere faţă de 1,83302 leva, miercuri, şi un curs de 0,439839 leva pentru un leu românesc, în scădere faţă de 0,44075 leva, miercuri, informează BTA. O uncie de aur (28,349 grame) este cotată la 1.961,6 leva, în scădere faţă de 1.982,43 leva, miercuri. 

Tokyo – Bursa japoneză a închis şedinţa de miercuri în creştere uşoară cu 0,09%, indicele principal Nikkei-225 a ajuns la nivelul de 19.649,18 puncte, în creştere cu 18,55 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite AFP. 

Seul – Bursa sud-coreeană a încheiat şedinţa de miercuri în scădere uşoară cu 0,04%, indicele principal Kospi a ajuns la valoarea de 1.962,88 puncte, în scădere cu 0,70 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Yonhap. 

Hong Kong – Bursa din Hong Kong a încheiat şedinţa de miercuri în scădere cu 0,34%, indicele Hang Seng a ajuns la valoarea de 22.188,26 puncte, în scădere cu 75,99 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Xinhua. 

Singapore – Bursa din Singapore a încheiat şedinţa de miercuri în scădere cu 1,05%, indicele Straits Times ajungând la valoarea de 2.886,08 puncte, în scădere cu 30,70 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, informează Xinhua. 

Shanghai – Bursa din Shanghai a încheiat şedinţa de miercuri în scădere cu 1,01%, indicele Shanghai Composite Index a ajuns la valoarea de 3.568,47 puncte, în scădere cu 36,33 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Xinhua. 

 AGERPRES