Evoluţii financiar-bancare şi bursiere

Bursa de pe Wall Street a deschis şedinţa de luni în creştere, cu două zile înaintea unei reuniuni crucială de politică monetară la Rezerva Federală - Fed.

Indicele Dow Jones s-a apreciat uşor cu 0,05%, ajungând valoarea de 17.274,10 puncte, în creştere cu 8,89 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente.

Indicele Standard and Poor's 500 s-a apreciat cu 0,15%, ajungând la valoarea de 2.105,45 puncte, în creştere cu 3,08 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente. 
Indicele Nasdaq s-a apreciat cu 0,10%, ajungând la valoarea de 4.938,17 puncte, în creştere cu 4,70 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente. 

Londra – Bursa de la Londra a deschis luni în creştere cu 0,44%, în primele minute de la debutul tranzacţiilor indicele principal FTSE-100 a ajuns la valoarea de 5.978,76 puncte, în creştere cu 25,98 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, informează AFP. 

Frankfurt – Bursa de la Frankfurt a deschis luni în creştere cu 0,64%, în primele minute de la debutul tranzacţiilor indicele indicele principal DAX 30 a ajuns la valoarea de 10.406,43 puncte, în creştere cu 66,37 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, informează AFP. 

Paris – Bursa de la Paris a deschis luni în creştere cu 0,50%, în primele minute de la debutul tranzacţiilor indicele principal CAC 40 ajungând la valoarea de 4.572,37 puncte, în creştere cu 22,81 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, informează AFP. 

Budapesta – Cursul oficial al Băncii Centrale a Ungariei valabil pentru ziua de marţi este de 288,51 forinţi pentru un dolar, în scădere faţă de 290,23 forinţi, luni, informează MTI. Moneda euro este cotată la 316,15 forinţi, în scădere faţă de 317,63 forinţi pentru un euro, luni, iar un leu românesc este cotat la 70,12 forinţi, în scădere faţă de 70,23 forinţi, luni. 

Sofia – Banca Centrală a Bulgariei a stabilit pentru ziua de marţi un curs oficial de 1,78078 leva pentru un dolar, în scădere faţă de 1,78615 leva, luni, şi un curs de 0,432792 leva pentru un leu românesc, în creştere faţă de 0,432247 leva, luni, informează BTA. O uncie de aur (28,349 grame) este cotată la 1.904,91 leva, în creştere faţă de 1.904,7 leva, luni. 

Tokyo – Bursa japoneză a închis şedinţa de luni în scădere cu 1,8%, indicele principal Nikkei-225 a ajuns la nivelul de 18.883,42 puncte, în scădere cu 347,06 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite AFP. 

Seul – Bursa sud-coreeană a încheiat şedinţa de luni în scădere cu 1,07%, indicele principal Kospi a ajuns la valoarea de 1.927,82 puncte, în scădere cu 20,80 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Yonhap. 

Hong Kong – Bursa din Hong Kong a încheiat şedinţa de luni în scădere cu 0,72%, indicele Hang Seng a ajuns la valoarea de 21.309,85 puncte, în scădere cu 154,2 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Xinhua. 

Singapore – Bursa din Singapore a încheiat şedinţa de luni în scădere cu 0,69%, indicele Straits Times ajungând la valoarea de 2.815,04 puncte, în scădere cu 19,59 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, informează Xinhua. 

Shanghai – Bursa din Shanghai a încheiat şedinţa de luni în creştere cu 2,51%, indicele Shanghai Composite Index a ajuns la valoarea de 3.520,67 puncte, în creştere cu 86,09 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Xinhua. 

AGERPRES