Evoluţii financiar-bancare şi bursiere. Prudenţă înainte de alegeri

Bursa de pe Wall Street a deschis şedinţa de marţi în scădere, investitorii adoptând o atitudine prudentă înainte anunţării rezultatelor alegerilor prezidenţiale din SUA.

În primele minute de la debutul tranzacţiilor, indicele Dow Jones s-a depreciat cu 0,21%, ajungând la valoarea de 18.222,04 puncte, în scădere cu 37,56 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente.

Indicele Standard and Poor's 500 s-a depreciat cu 0,3%, ajungând la valoarea de 2.124,81 puncte, în scădere cu 6,71 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente.

Indicele Nasdaq s-a depreciat cu 0,29%, ajungând la valoarea de 5.150,97 puncte, în scădere cu 15,20 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente. 

Londra – Bursa de la Londra a deschis şedinţa de marţi în creştere cu 0,05%, în primele minute de la debutul tranzacţiilor indicele principal FTSE-100 a ajuns la valoarea de 6.810,23 puncte, în creştere cu 3,33 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite EFE. 

Frankfurt – Bursa de la Frankfurt a deschis şedinţa de marţi în scădere cu 0,04%, în primele minute de la debutul tranzacţiilor indicele indicele principal DAX 30 a ajuns la valoarea de 10.452,61 puncte, în scădere cu 4,34 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite EFE. 

Paris – Bursa de la Paris a deschis şedinţa de marţi în scădere cu 0,24%, în primele minute de la debutul tranzacţiilor indicele principal CAC 40 ajungând la valoarea de 4.450,45 puncte, în scădere cu 10,76 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite EFE. 

Budapesta – Cursul oficial al Băncii Centrale a Ungariei valabil pentru ziua de miercuri este de 277,08 forinţi pentru un dolar, în creştere faţă de 276,77 forinţi, marţi, transmite MTI. Moneda euro este cotată la 306,15 forinţi, în creştere faţă de 306,13 forinţi, marţi, iar un leu românesc este cotat la 67,98 forinţi, în scădere faţă de 68,05 forinţi, marţi. 

Tokyo – Bursa japoneză a închis marţi în scădere uşoară cu 0,03%, indicele principal Nikkei-225 a ajuns la valoarea de 17.171,38 puncte, în scădere cu 5,83 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite AFP. 

Seul – Bursa sud-coreeană a încheiat şedinţa de marţi în creştere cu 0,29%, indicele principal Kospi a ajuns la valoarea de 2.003,38 puncte, în creştere cu 5,80 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Yonhap. 

Hong Kong – Bursa din Hong Kong a încheiat şedinţa de marţi în creştere cu 0,47%, indicele Hang Seng a ajuns la valoarea de 22.909,47 puncte, în creştere cu 108,07 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Reuters. 

Singapore – Bursa din Singapore a încheiat şedinţa de marţi în creştere cu 0,69%, indicele Straits Times ajungând la valoarea de 2.820,24 puncte, în creştere cu 19,29 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Xinhua. 

Shanghai – Bursa din Shanghai a încheiat şedinţa de marţi în creştere cu 0,46%, indicele Shanghai Composite Index a ajuns la valoarea de 3.147,89 puncte, în creştere cu 14,56 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Xinhua. 

AGERPRES