Frankfurt – Bursa de la Frankfurt a deschis şedinţa de luni în scădere cu 0,70%, indicele principal DAX 30 a ajuns la valoarea de 11.547,49 puncte, în scădere cu 81,69 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite EFE.
Paris – Bursa de la Paris a deschis şedinţa de luni în scădere cu 0,80%, indicele principal CAC 40 a ajuns la valoarea de 4.880,53 puncte, în scădere cu 41,96 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite EFE.
Budapesta – Cursul oficial al Băncii Centrale a Ungariei valabil pentru ziua de marţi este de 290,22 forinţi pentru un dolar, în creştere faţă de 288,72 forinţi, luni, transmite MTI. Moneda euro este cotată la 307,34 forinţi, nemodificat faţă de luni, iar un leu românesc este cotat la 68,24 forinţi, în scădere faţă de 68,36 forinţi, luni.
Tokyo – Bursa japoneză a închis şedinţa de luni în scădere cu 1%, înaintea unui discurs cheie al premierului britanic cu privire la Brexit şi a investiturii lui Donald Trump în funcţia de preşedinte al SUA.
Indicele principal Nikkei-225 a ajuns la valoarea de 19.095,24 puncte, în scădere cu 192,04 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Kyodo.
Seul – Bursa sud-coreeană a încheiat şedinţa de luni în scădere cu 0,61%, indicele principal Kospi a ajuns la valoarea de 2.064,17 puncte, în scădere cu 12,62 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Yonhap.
Hong Kong – Bursa din Hong Kong a încheiat şedinţa de luni în scădere cu 1%, indicele Hang Seng a ajuns la valoarea de 22.718,15 puncte, în scădere cu 55,68 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Reuters.
Singapore – Bursa din Singapore a încheiat şedinţa de luni în scădere cu 0,4%, indicele Straits Times ajungând la valoarea de 3.013,12 puncte, în scădere cu 11,95 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Xinhua.
Shanghai – Bursa din Shanghai a încheiat şedinţa de luni în scădere cu 0,3%, indicele Shanghai Composite Index a ajuns la valoarea de 3.103,43 puncte, în scădere cu 9,34 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Xinhua.
AGERPRES