Evoluţii financiar-bancare şi bursiere

Bursa de pe Wall Street a deschis şedinţa de joi în creştere, pe fondul scumpirii petrolului care se adaugă optimismului cu privire la propunerile de reformă fiscală ale preşedintelui Trump.

În primele minute de la debutul tranzacţiilor, indicele Dow Jones Industrial Average s-a apreciat cu 0,18%, ajungând la valoarea de 20.813,71 puncte, în creştere cu 38,11 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente.

Indicele Standard and Poor's 500 s-a apreciat cu 0,21%, ajungând la valoarea de 2.367,76 puncte, în creştere cu 4,94 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente.

Indicele Nasdaq s-a apreciat uşor cu 0,04%, ajungând la valoarea de 5.862,93 puncte, în creştere cu 2,30 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente. 

Londra – Bursa de la Londra a deschis şedinţa de joi în scădere cu 0,25%, indicele principal FTSE-100 a ajuns la valoarea de 7.284,29 puncte, în scădere cu 17,96 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite EFE. 

Frankfurt – Bursa de la Frankfurt a deschis şedinţa de joi în scădere uşoară cu 0,09%, indicele principal DAX 30 a ajuns la valoarea de 11.987,63 puncte, în scădere cu 10,96 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite EFE. 

Paris – Bursa de la Paris a deschis şedinţa de joi în creştere uşoară cu 0,05%, indicele principal CAC 40 a ajuns la valoarea de 4.898,33 puncte, în creştere cu 2,45 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite EFE. 

Budapesta – Cursul oficial al Băncii Centrale a Ungariei valabil pentru ziua de vineri este de 291,99 forinţi pentru un dolar, în scădere faţă de 292,34 forinţi, joi, transmite MTI. Moneda euro este cotată la 307,96 forinţi, în creştere faţă de 307,25 forinţi, joi, iar un leu românesc este cotat la 68,17 forinţi, în creştere faţă de 67,99 forinţi, joi. 

Tokyo – Bursa japoneză a închis şedinţa de joi în scădere uşoară cu 0,04%, indicele principal Nikkei-225 a ajuns la valoarea de 19.371,46 puncte, în scădere cu 8,41 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Kyodo. 

Seul – Bursa sud-coreeană a încheiat şedinţa de joi în creştere uşoară cu 0,05%, indicele principal Kospi a ajuns la valoarea de 2.107,63 puncte, în creştere cu 1,02 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Yonhap. 

Hong Kong – Bursa din Hong Kong a încheiat şedinţa de joi în scădere cu 0,36%, indicele Hang Seng a ajuns la valoarea de 24.114,86 puncte, în scădere cu 87,10 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Reuters. 

Singapore – Bursa din Singapore a încheiat şedinţa de joi în creştere cu 0,49%, indicele Straits Times ajungând la valoarea de 3.137,57 puncte, în creştere cu 15,37 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Xinhua. 

Shanghai – Bursa din Shanghai a încheiat şedinţa de joi în scădere cu 0,30%, indicele Shanghai Composite Index a ajuns la valoarea de 3.251,38 puncte, în scădere cu 9,84 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Xinhua.

AGERPRES