Evoluţii financiar-bancare şi bursiere

Bursa de pe Wall Street a deschis şedinţa de joi în creştere, indicele Dow Jones s-a apreciat cu 0,50%, ajungând valoarea de 18.026,29 puncte, în creştere cu 90,55 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente.

Indicele Standard and Poor's 500 s-a apreciat cu 0,37%, ajungând la valoarea de 2.108,23 puncte, în creştere cu 7,79 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente. 

Indicele Nasdaq s-a apreciat cu 0,54%, ajungând la valoarea de 5.092,38 puncte, în creştere cu 27,50 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente. 

Londra – Bursa de la Londra a deschis joi în scădere cu 0,17%, în primele minute de la debutul tranzacţiilor indicele principal FTSE-100 a ajuns la valoarea de 6.669,25 puncte, în scădere cu 11,30 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, informează AFP. 

Frankfurt – Bursa de la Frankfurt a deschis joi în scădere cu 0,37%, în primele minute de la debutul tranzacţiilor indicele indicele principal DAX 30 a ajuns la valoarea de 10.937,67 puncte, în scădere cu 40,34 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, informează AFP. 

Paris – Bursa de la Paris a deschis joi în scădere cu 0,27%, în primele minute de la debutul tranzacţiilor indicele principal CAC 40 ajungând la valoarea de 4.777,91 puncte, în scădere cu 12,71 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, informează AFP. 

Budapesta – Cursul oficial al Băncii Centrale a Ungariei valabil pentru ziua de vineri este de 272,98 forinţi pentru un dolar, în scădere faţă de 277,14 forinţi, joi, informează MTI. Moneda euro este cotată la 310,79 forinţi, în scădere faţă de 312,17 forinţi, joi, iar un leu românesc este cotat la 69,32 forinţi, în scădere faţă de 69,59 forinţi, joi. 

Sofia – Banca Centrală a Bulgariei a stabilit pentru ziua de vineri un curs oficial de 1,71504 leva pentru un dolar, în scădere faţă de 1,73405 leva, joi, şi un curs de 0,435985 leva pentru un leu românesc, nemodificat, informează BTA. O uncie de aur (28,349 grame) este cotată la 2.054,89 leva, în creştere faţă de 2.045,11 leva, joi. 

Tokyo – Bursa japoneză a închis şedinţa de joi în scădere cu 1,13%, indicele principal Nikkei-225 a ajuns la nivelul de 19.990,82 puncte, în scădere cu 228,45 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite AFP. 

Seul – Bursa sud-coreeană a încheiat şedinţa de joi în creştere cu 0,34%, indicele principal Kospi a ajuns la valoarea de 2.041,88 puncte, în creştere cu 7,02 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Yonhap. 

Hong Kong – Bursa din Hong Kong a încheiat şedinţa de joi în scădere cu 0,22%, indicele Hang Seng ajungând la valoarea de 26.694,66 puncte, în scădere cu 59,13 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Reuters. 

Singapore – Bursa din Singapore a încheiat şedinţa de joi în scădere cu 0,77%, indicele Straits Times ajungând la valoarea de 3.300,42 puncte, în scădere cu 25,49 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, informează Xinhua. 

Shanghai – Bursa din Shanghai a încheiat şedinţa de joi în scădere cu 3,67%, indicele Shanghai Composite Index ajungând la valoarea de 4.785,36 puncte, în scădere cu 182,54 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Reuters.

AGERPRES