Bursa de pe Wall Street a deschis şedinţa de luni în scădere, investitorii fiind îngrijoraţi de o nouă scădere a preţului petrolului precum şi de ultimele date statistice care arată scăderea producţiei industriale chineze în luna ianuarie, ceea ce alimentează îngrijorările privind încetinirea persistentă a celei de a doua economii mondiale.
Indicele Dow Jones s-a depreciat cu 0,66%, ajungând valoarea de 16.357,68 puncte, în scădere cu 108,62 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente.
Indicele Standard and Poor's 500 s-a depreciat cu 0,61%, ajungând la valoarea de 1.928,34 puncte, în scădere cu 11,90 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente.
Indicele Nasdaq s-a depreciat cu 0,49%, ajungând la valoarea de 4.591,23 puncte, în scădere cu 22,73 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente.
Londra – Bursa de la Londra a deschis şedinţa de luni în creştere cu 0,48%, în primele minute de la debutul tranzacţiilor indicele principal FTSE-100 a ajuns la valoarea de 6.113,12 puncte, în creştere cu 29,33 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite AFP.
Frankfurt – Bursa de la Frankfurt a deschis luni în creştere cu 0,26%, în primele minute de la debutul tranzacţiilor indicele indicele principal DAX 30 a ajuns la valoarea de 9.823,73 puncte, în creştere cu 25,62 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, informează AFP.
Paris – Bursa de la Paris a deschis luni în creştere uşoară cu 0,03%, în primele minute de la debutul tranzacţiilor indicele principal CAC 40 ajungând la valoarea de 4.418,14 puncte, în creştere cu 1,12 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, informează AFP.
Budapesta – Cursul oficial al Băncii Centrale a Ungariei valabil pentru ziua de marţi este de 286,36 forinţi pentru un dolar, în scădere faţă de 286,54 forinţi, luni, transmite MTI. Moneda euro este cotată la 310,93 forinţi, în scădere faţă de 312,42 forinţi pentru un euro, luni, iar un leu românesc este cotat la 68,56 forinţi, în scădere faţă de 68,99 forinţi, luni.
Sofia – Banca Centrală a Bulgariei a stabilit pentru ziua de marţi un curs oficial de 1,79698 leva pentru un dolar, în creştere faţă de 1,79105 leva, luni, şi un curs de 0,432266 leva pentru un leu românesc, în creştere faţă de 0,431256 leva, luni, transmite BTA. O uncie de aur (28,349 grame) este cotată la 2.020,11 leva, în creştere faţă de 1.994,72 leva, luni.
Tokyo – Bursa japoneză a închis şedinţa de luni în creştere cu 1,98%, indicele principal Nikkei-225 a ajuns la nivelul de 17.865,23 puncte, în creştere cu 346,93 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite AFP.
Seul – Bursa sud-coreeană a încheiat şedinţa de luni în creştere cu 0,67%, indicele principal Kospi a ajuns la valoarea de 1.924,82 puncte, în creştere cu 12,76 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Yonhap.
Hong Kong – Bursa din Hong Kong a încheiat şedinţa de luni în scădere cu 0,45%, indicele Hang Seng a ajuns la valoarea de 19.595,50 puncte, în scădere cu 87,61 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Reuters.
Singapore – Bursa din Singapore a încheiat şedinţa de luni în scădere cu 1,02%, indicele Straits Times ajungând la valoarea de 2.602,41 puncte, în scădere cu 26,70 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, informează Xinhua.
Shanghai – Bursa din Shanghai a închis şedinţa de luni în scădere cu 1,78%, indicele Shanghai Composite Index a ajuns la valoarea de 2.688,85 puncte, în scădere cu 48,75 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Reuters.
AGERPRES