Bursa de pe Wall Street a deschis şedinţa de luni în creştere, pe fondul optimismului cu privire la eventualitatea unui acord între Grecia şi creditorii săi internaţionali.
Indicele Dow Jones s-a apreciat cu 0,54%, ajungând valoarea de 18.111,97 puncte, în creştere cu 96,62 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente.
Indicele Standard and Poor's 500 s-a apreciat cu 0,70%, ajungând la valoarea de 2.124,77 puncte, în creştere cu 14,78 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente.
Indicele Nasdaq s-a apreciat cu 0,60%, ajungând la valoarea de 5.147,70 puncte, în creştere cu 30,70 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente.
Londra – Bursa de la Londra a deschis luni în creştere cu 1,03%, în primele minute de la debutul tranzacţiilor indicele principal FTSE-100 a ajuns la valoarea de 6.779,88 puncte, în creştere cu 69,43 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, informează AFP.
Frankfurt – Bursa de la Frankfurt a deschis luni în creştere cu 2,19%, în primele minute de la debutul tranzacţiilor indicele indicele principal DAX 30 a ajuns la valoarea de 11.282,36 puncte, în creştere cu 142,26 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, informează AFP.
Paris – Bursa de la Paris a deschis luni în creştere cu 2,31%, în primele minute de la debutul tranzacţiilor indicele principal CAC 40 ajungând la valoarea de 4.926,63 puncte, în creştere cu 111,26 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, informează AFP.
Budapesta – Cursul oficial al Băncii Centrale a Ungariei valabil pentru ziua de marţi este de 274,77 forinţi pentru un dolar, în scădere faţă de 276,58 forinţi, luni, informează MTI. Moneda euro este cotată la 311,64 forinţi, în scădere faţă de 312,92 forinţi, luni, iar un leu românesc este cotat la 69,49 forinţi, în scădere faţă de 69,74 forinţi, luni.
Sofia – Banca Centrală a Bulgariei a stabilit pentru ziua de marţi un curs oficial de 1,72396 leva pentru un dolar, în scădere faţă de 1,73098 leva, luni, şi un curs de 0,436219 leva pentru un leu românesc, în creştere faţă de 0,43584 leva, luni, informează BTA. O uncie de aur (28,349 grame) este cotată la 2.057,8 leva, în scădere faţă de 2.070,94 leva, luni.
Tokyo – Bursa japoneză a închis şedinţa de luni în creştere cu 1,26%, indicele principal Nikkei-225 a ajuns la nivelul de 20.428,19 puncte, în creştere cu 253,95 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite AFP.
Seul – Bursa sud-coreeană a încheiat şedinţa de luni în creştere cu 0,4%, indicele principal Kospi a ajuns la valoarea de 2.055,16 puncte, în creştere cu 8,20 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Yonhap.
Hong Kong – Bursa din Hong Kong a încheiat şedinţa de luni în creştere cu 1,2%, indicele Hang Seng ajungând la valoarea de 27.080,85 puncte, în creştere cu 320,32 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Reuters.
Singapore – Bursa din Singapore a încheiat şedinţa de luni în creştere cu 0,43%, indicele Straits Times ajungând la valoarea de 3.315,13 puncte, în creştere cu 14,17 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, informează Xinhua.
AGERPRES