Evoluţii financiar-bancare şi bursiere. SUA în creştere, Japonia în scădere

Bursa de pe Wall Street a deschis luni în creştere, indicele Dow Jones s-a apreciat cu 0,17%, ajungând valoarea de 17.196,35 puncte, în creştere cu 28,38 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente.

Indicele Standard and Poor's 500 s-a apreciat cu 0,23%, ajungând la valoarea de 1.999,50 puncte, în creştere cu 4,51 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente.

Indicele Nasdaq s-a apreciat uşor cu 0,06%, ajungând la valoarea de 4.637,93 puncte, în creştere cu 2,69 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente.

Londra – Bursa de la Londra a deschis luni în creştere cu 0,44%, în primele minute de la debutul tranzacţiilor indicele principal FTSE-100 a ajuns la valoarea de 6.779 puncte, în creştere cu 29,60 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, informează AFP.

Frankfurt – Bursa de la Frankfurt a deschis luni în creştere cu 0,23%, în primele minute de la debutul tranzacţiilor indicele principal DAX 30 ajungând la valoarea de 10.719,18 puncte, în creştere cu 24,86 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, informează AFP.

Paris – Bursa de la Paris a deschis luni în creştere cu 0,20%, în primele minute de la debutul tranzacţiilor indicele principal CAC 40 ajungând la valoarea de 4.613,31 puncte, în creştere cu 9,06 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, informează AFP.

Budapesta – Cursul oficial al Băncii Centrale a Ungariei valabil pentru ziua de marţi este de 274,19 forinţi pentru un dolar, în scădere faţă de 274,91 forinţi, luni, informează MTI. Moneda euro este cotată la 311,26 forinţi, în creştere faţă de 311,03 forinţi, luni, iar un leu românesc este cotat la 70,60 forinţi, în creştere faţă de 70,03 forinţi, luni.

Sofia – Banca Centrală a Bulgariei a stabilit pentru ziua de marţi un curs oficial de 1,72929 leva pentru un dolar, în scădere faţă de 1,73006 leva, luni, şi un curs de 0,444073 leva pentru un leu românesc, în creştere faţă de 0,440304 leva, luni, informează BTA. O uncie de aur (28,349 grame) este cotată la 2.195,78 leva, în creştere faţă de 2.180,72 leva, luni.

Tokyo – Bursa japoneză a închis şedinţa de luni în scădere cu 0,66%, indicele principal Nikkei-225 a ajuns la nivelul de 17.558,04 puncte, în scădere cu 116,35 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite AFP.

Seul – Bursa sud-coreeană a încheiat şedinţa de luni în creştere cu 0,18%, indicele principal Kospi a ajuns la valoarea de 1.952,68 puncte, în creştere cu 3,42 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Yonhap.

Hong Kong – Bursa din Hong Kong a încheiat şedinţa de luni în scădere uşoară cu 0,09%, indicele Hang Seng ajungând la valoarea de 24.484,74 puncte, în scădere cu 22,31 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Xinhua.

Singapore – Bursa din Singapore a încheiat şedinţa de luni în creştere cu 0,95%, indicele Straits Times ajungând la valoarea de 3.423,35 puncte, în creştere cu 32,15 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, informează Xinhua.

Shanghai – Bursa din Shanghai a încheiat şedinţa de luni în scădere cu 2,56%, indicele Shanghai Composite Index ajungând la valoarea de 3.128,30 puncte, în scădere cu 82,36 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, informează Xinhua.

AGERPRES