Bursa de pe Wall Street a deschis vineri în creştere, după ce Departamentul Muncii a anunţat că în luna aprilie rata şomajului a atins cel mai scăzut nivel din ultimii şapte ani.
În primele minute de la debutul tranzacţiilor, indicele Dow Jones s-a apreciat cu 1,18%, ajungând valoarea de 18.136,55 puncte, în creştere cu 212,26 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente.
Indicele Standard and Poor's 500 s-a apreciat cu 1,15%, ajungând la valoarea de 2.112,03 puncte, în creştere cu 24,03 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente.
Indicele Nasdaq s-a apreciat cu 0,99%, ajungând la valoarea de 4.994,40 puncte, în creştere cu 48,82 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente.
Londra – Bursa de la Londra a deschis vineri în creştere cu 1,75%, pe fondul victoriei Partidului Conservator condus de premierul David Cameron în alegerile legislative. În primele minute de la debutul tranzacţiilor indicele principal FTSE-100 a ajuns la valoarea de 7.007,37 puncte, în creştere cu 120,43 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, informează AFP.
Frankfurt – Bursa de la Frankfurt a deschis vineri în creştere cu 0,66%, în primele minute de la debutul tranzacţiilor indicele indicele principal DAX 30 a ajuns la valoarea de 11.483,07 puncte, în creştere cu 75,10 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, informează AFP.
Paris – Bursa de la Paris a deschis vineri în creştere cu 0,61%, în primele minute de la debutul tranzacţiilor indicele principal CAC 40 ajungând la valoarea de 4.997,75 puncte, în creştere cu 30,53 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, informează AFP.
Budapesta – Cursul oficial al Băncii Centrale a Ungariei valabil pentru ziua de luni este de 269,96 forinţi pentru un dolar, în scădere faţă de 270,13 forinţi, vineri, informează MTI. Moneda euro este cotată la 303,30 forinţi, în scădere faţă de 306,79 forinţi, vineri, iar un leu românesc este cotat la 68,17 forinţi, în scădere faţă de 69,05 forinţi, vineri.
Sofia – Banca Centrală a Bulgariei a stabilit pentru ziua de luni un curs oficial de 1,74301 leva pentru un dolar, în creştere faţă de 1,73006 leva, vineri, şi un curs de 0,439433 leva pentru un leu românesc, în scădere faţă de 0,440969 leva, vineri, informează BTA. O uncie de aur (28,349 grame) este cotată la 2.061,95 leva, în creştere faţă de 2.033,75 leva, vineri.
Tokyo – Bursa japoneză a închis şedinţa de vineri în creştere cu 0,45%, indicele principal Nikkei-225 a ajuns la nivelul de 19.379,19 puncte, în creştere cu 87,20 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite AFP.
Seul – Bursa sud-coreeană a încheiat şedinţa de vineri în scădere cu 0,26%, indicele principal Kospi a ajuns la valoarea de 2.085,52 puncte, în scădere cu 5,48 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Yonhap.
Hong Kong – Bursa din Hong Kong a încheiat şedinţa de vineri în creştere cu 1,05%, indicele Hang Seng ajungând la valoarea de 27.577,34 puncte, în creştere cu 287,37 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Reuters.
Shanghai – Bursa din Shanghai a încheiat şedinţa de vineri în creştere cu 2,28%, indicele Shanghai Composite Index ajungând la valoarea de 4.205,92 puncte, în creştere cu 93,70 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Reuters.
AGERPRES