Evoluţii în minus şi la alţi indici.

Indicele Standard and Poor's 500 s-a depreciat cu 0,2%, ajungând la valoarea de 2.172,77 puncte, în scădere cu 4,41 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente. 

Indicele Nasdaq s-a depreciat cu 0,21%, ajungând la valoarea de 5.328,40 puncte, în scădere cu 11,13 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente. 

Londra – Bursa de la Londra a deschis şedinţa de vineri în scădere cu 0,23%, în primele minute de la debutul tranzacţiilor indicele principal FTSE-100 a ajuns la valoarea de 6.895,29 puncte, în scădere cu 16,11 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite EFE. 

Paris – Bursa de la Paris a deschis vineri în scădere cu 0,42%, în primele minute de la debutul tranzacţiilor indicele principal CAC 40 ajungând la valoarea de 4.491 puncte, în scădere cu 18,82 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite EFE. 

Budapesta – Cursul oficial al Băncii Centrale a Ungariei valabil pentru ziua de luni este de 273,36 forinţi pentru un dolar, în scădere faţă de 273,45 forinţi, vineri, transmite MTI. Moneda euro este cotată la 306,25 forinţi, în scădere faţă de 307,30 forinţi, vineri, iar un leu românesc este cotat la 68,85 forinţi, în scădere faţă de 69,04 forinţi, vineri. 

Tokyo – Bursa japoneză a închis vineri în scădere cu 0,32% indicele principal Nikkei-225 a ajuns la valoarea de 16.754,02 puncte, în scădere cu 53,60 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite EFE. 

Seul – Bursa sud-coreeană a încheiat şedinţa de vineri în creştere cu 0,21%, indicele principal Kospi a ajuns la valoarea de 2.054,07 puncte, în creştere cu 4,37 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Yonhap. 

Hong Kong – Bursa din Hong Kong a încheiat şedinţa de vineri în scădere cu 0,31%, indicele Hang Seng a ajuns la valoarea de 23.686,48 puncte, în scădere cu 73,32 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Reuters. 

Singapore – Bursa din Singapore a încheiat şedinţa de vineri în creştere cu 0,38%, indicele Straits Times ajungând la valoarea de 2.856,95 puncte, în creştere cu 10,89 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Xinhua. 

Shanghai – Bursa din Shanghai a închis şedinţa de vineri în scădere cu 0,28%, indicele Shanghai Composite Index a ajuns la valoarea de 3.033,90 puncte, în scădere cu 8,42 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Xinhua. 

AGERPRES