Bursa japoneză a închis şedinţa de joi în creştere cu 0,91%, investitorii achiziţionând masiv acţiuni ale companiilor din sectorul tehnologiei, transmite Kyodo. Indicele principal Nikkei-225 a ajuns la valoarea de 26.537,31 puncte, în creştere cu 240,45 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente. Este cel mai ridicat nivel al indicelui Nikkei-225 din ultimii 29 de ani.

Seul

Bursa sud-coreeană a încheiat şedinţa de joi în creştere cu 0,94%, indicele principal Kospi a ajuns la valoarea de 2.625,91 puncte, în creştere cu 24,37 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Yonhap.

New York

Bursa de pe Wall Street a închis şedinţa de miercuri cu evoluţii mixte, investitorii fiind îngrijoraţi de creşterea şomajului în SUA, transmite Reuters. Indicele Dow Jones Industrial Average s-a depreciat cu 0,58%, ajungând la valoarea de 29.872,47 puncte, în scădere cu 173,77 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente.

Indicele Standard and Poor’s 500 s-a depreciat cu 0,16%, ajungând la valoarea de 3.629,65 puncte, în scădere cu 5,76 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente.
Indicele Nasdaq s-a apreciat cu 0,47%, ajungând la valoarea de 12.094,40 puncte, în creştere cu 57,08 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente.

La bursa New York Mercantile Exchange (Nymex), cotaţia barilului de petrol ‘light sweet crude’ cu livrare în luna ianuarie a crescut cu 0,80 dolari, ajungând la închidere la valoarea de 45,71 dolari.

Londra

Bursa de la Londra închis şedinţa de miercuri în scădere cu 0,64%, indicele principal FTSE-100 a ajuns la valoarea de 6.391,09 puncte, în scădere cu 41,08 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Reuters.
La bursa ICE Futures, cotaţia barilului de petrol Brent din Marea Nordului cu livrare în luna ianuarie a crescut cu 0,75 dolari, ajungând la închidere la valoarea de 48,61 dolari.

Frankfurt

Bursa de la Frankfurt a închis şedinţa de miercuri în scădere cu 0,02%, indicele principal DAX 30 a ajuns la valoarea de 13.289,80 puncte, în scădere cu 2,64 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Reuters.

Paris

Bursa de la Paris a închis şedinţa de miercuri în creştere cu 0,23%, indicele principal CAC 40 a ajuns la valoarea de 5.571,29 puncte, în creştere cu 12,87 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Reuters.

Budapesta

Cursul oficial al Băncii Centrale a Ungariei valabil pentru ziua de miercuri este de 303,20 forinţi pentru un dolar, în scădere faţă de un curs de 303,72 forinţi, miercuri, transmite MTI. Moneda euro este cotată la 360,96 forinţi, în creştere faţă de 360,94 forinţi, miercuri, iar un leu românesc este cotat la 74,06 forinţi, similar cu nivelul de miercuri.

Bursa din Budapesta a închis şedinţa de miercuri în scădere cu 0,03%, indicele BUX a ajuns la valoarea de 39.035,10 puncte. Valoarea tranzacţiilor s-a ridicat la 13,3 miliarde de forinţi (36,8 milioane euro), notează Agerpres.