EVZ: iPhone primește o lovitură grea de la Android. Ce NOUTATE le aduce Google ROMÂNILOR

Google a lansat aplicația Voice Search în limba română, care va fi disponibilă pentru toate sistemele de operare Android. Prin această aplicație se pot efectua rapid căutări pe telefon prin utilizarea vocii în locul tastaturii.

Aplicația Voice Search utilizează o tehnologie vocală pentru a transforma cuvintele rostite în text și apoi efectuează interogarea pe motorul de căutare Google la fel ca atunci când s-ar introduce manual textul. Toate datele sunt prelucrate prin intermediul tehnologiilor găzduite virtual, nu pe telefonul mobil, ceea ce înseamnă că aplicația este rapiă și ușor de utilizat.

“S-au depus eforturi considerabile pentru a colecta sute de mii de expresii și a dezvolta sistemul de recunoaștere vocală în limba romană, iar scopul a fost ca Voice Search să facă diferența în viața de zi cu zi a utilizatorilor. Când suntem în mișcare sau avem mâinile ocupate și nu ne putem opri pentru a tasta informațiile de care avem nevoie, această aplicație este cu adevărat utilă și eficientă. Românii realizează deja milioane de căutări zilnic și acum pot face același lucru vocal, în limba română, prin intermediul Voice Search", a declarat Dan Bulucea, Country Manager Google România, citat de evz.ro.

Alături de română, în Voice Search au fost incluse alte 12 limbi, aplicația fiind astfel disponibilă pentru 100 de milioane de noi vorbitori din țările nordice, iberice și slave. În total, Voice Search este disponibilă în 42 de limbi și dialecte din 46 de țări.
Această aplicația ne face să ne gândim la faptul că în scurt timp, cei de la Google vor lansa o variantă în limba română a secretarei personale virtuale.  

Mai mult pe evz.ro