Sâmbăta aceasta, 12 ianuarie, va avea loc debutul celui de-al treilea sezon Exatlon, de la Kanal D. Competiția va putea fi urmărită patru zile pe săptămână, de sămbătă până marți.

Citește și: EXATLON 3. Cine sunt cei zece FAIMOȘI care vor concura în cea de-al treilea sezon

Din echipa războinicilor fac parte următorii:

Jimborean Ovidiu, 30 de ani, este luptător de MMA,  un concurent plin de energie, ambițios, care a obținut de-a lungul timpului numeroase titluri de campion. Își dorește ca oamenii să îl cunoască prin intermediul „Exatlon” exact așa cum se autodescrie, „simplu, umil”. 

 Gabriel Nedelcu, 21, practică dansul sportiv, este un tânăr echilibrat, creativ, în care telespectatorii vor regăsi cu siguranță trăsăturile fratelui acestuia, Alex Nedelcu, fost concurent în primul sezon „Exatlon”. Crede cu tărie că perseverența și încrederea în el însuși îl vor ajuta să ajungă acolo unde își dorește.

 Irina Postolea, 40 de ani, este antrenoare de  judo, o femeie cu o poveste de viață impresionantă, pe care telespectatorii show-ului o vor descoperi în curând. A participat la numeroase competiții și își dorește să simtă din nou, prin toți porii, emoția și adrenalina concursului. 

 Andrei Angelescu, 24 de ani, este coregraf și dansator, un spirit liber, un tânăr optimist căruia îi plac provocările și, mai presus de orice, să simtă emoția și să o transmită, în stare cât mai pură, celor din jurul său. E pasionat de fotbal, tenis și înot. A avut numeroase apariții în show-uri internaționale alături de celebrele Inna și Delia.

 Nicoleta Iuliana Luncă, 23 de ani, este instructor sportiv, are la activ 9 ani de handbal de performanță,  dar a cochetat și cu fotbalul. Își dorește să demonstreze că, dincolo de sensibilitatea ce o caracterizează, are puterea să treacă peste obstacole de orice fel și să ajungă cât mai departe în concurs.  

 

 Ana Maria Cazan, 22 de ani, este o atletă desăvârșită, deține mai multe titluri naționale și internaționale. În prezent este masterandă la Facultatea de Educație Fizică și Sport.

 Mihai Berar, 29 de ani, lucrează în M.A.I., este absolvent de Drept, dar a urmat și cursuri de kinetoterapie. A practicat sporturi precum karate, volei, box, judo. Echilibrat, ambițios, acesta pare să fie un adversar redutabil în concurs.

 Alexandru George Stoica, 27 de ani, instructor de fitness, își dorește să ajungă în finală și să câștige trofeul. Spune că altruismul este calitatea care îl va ajuta să se integreze în echipă. Introvertit și hotărât, Alexandru își dorește să iasă din zona de confort și să își forțeze limitele la maximum.

Ana Popescu, 19 ani,  practică un sport spectaculos, karate, și e deținătoarea unor importante titluri naționale, europene și mondiale. În prezent este studentă la UNEFS. Îi place să riște, nu o domină niciun fel de teamă și crede ca are calitățile necesare pentru a ajunge în finală.     

 Ana Maria Stamen, 19 ani, practică dansul contemporan și modern, a trecut timp de 12 ani și prin experiența extraordinară a baletului. Dincolo de calitățile fizice, Ana Maria crede și în norocul care a însoțit-o de-a lungul vieții; se vede ajungând cât mai departe în concurs și așteaptă cu nerăbdare să îi cunoască pe coechipierii săi.