Alexia Eram, iubita lui Mario Fresh așteaptă însă cu nerăbdare momentul reîntâlnirii.
Fiica Andreei Esca a postat pe o rețea de socializare un mesaj emoționant pentru Marios Fresh: „Te iubesc! Abia aștept să te văd!”
Tot răul spre bine deci, căci după două luni petrecute în cadrul competiției, cei doi îndrăgostiți vor apuca în sfârșit să se vadă.
Mario și Alexia au ceva experiență în ceea ce privește relațiile la distanță. În toamna anului trecut, Alexia Eram s-a mutat în Londra, cu studiile. Între timp, cei doi au mai reușit să se vadă doar de câteva ori, în weekenduri. Astfel că, eliminarea timpurie din concurs le va permite celor doi să se vadă mai repede decât se așteptau.