EXCLUSIV: A existat un plan de a o aresta pe Carmen Iohannis?! Ipoteza șocantă a lui Mirel Curea (VIDEO)

Invitat în podcastul „România lui Cristache”, Mirel Curea a descris un scenariu total neașteptat, în care fostul ministru al Justiției, Stelian Ion, ar fi pus la cale un dosar care să o implice pe soția președintelui.

„Scenariul era convenit cu Orban, că de-aia a trebuit să zboare amândoi brusc. Scenariul era să o aresteze pe Carmen Iohannis imediat.

A fost informat rapid de tot de Hellvig și atunci l-au dat la o parte rapid de tot pe Stelian Ion”, susține jurnalistul Mirel Curea.

De ce nu vrea Kovesi să mai audă de Cotroceni?

„Exclus! Păi n-ai văzut ce repede a ieșit și a spus că ea nu candidează? Li s-a arătat pisica.

Lui Coldea i s-a spus: «Te duci ambasador la Sidney sau dosar penal și pârnaie, tu stai cuminte acolo sau dosar penal și pârnaie.» Ea (Laura Codruța Kovesi – n.red.) a ieșit repede cu declarația aia care nu e în stilul ei.

A fost o declarație d-asta isterică, nu, nein, niet, în toate limbile lumii…”, este de părere editorialistul EVZ.

Virgil Popescu, ministru incompatibil?!

„Prietene, are 7 benzinării și asta nu e figură de stil. E foarte bine să ai, dar nu te faci ministrul Energiei cu 7 benzinării, pentru că este incompatibilitate crasă. Cum adică nu le are?

I le-a dat nevestei. Hai să fim serioși. Ăsta n-are ncio treabă cu interesul României.”, și-a exprimat opinia jurnalistul, care consideră că păstrarea lui Virgil Popescu în guvern este dovada unei înțelegeri perfecte dintre PNL și PSD.

„E blat! Pentru că un partid de stânga ce ar fi făcut? Ar fi sărit în sus la absolut orice idee din asta. De îndatorare a populației. De scăderere a nivelului de trai. Acum războiul ăsta de a venit din Ucraina e mană cerească pentru ei. Pe mine nu mă doare că liberalii guvernează cu socialiștii.

Pe mine mă doare că liberalii nu mai sunt liberali și că socialiștii nu mai sunt socialiști. Sunt niște gagii aflați la putere.”, a completat Mirel Curea.

Urmăriți întreaga ediție a podcastului „România lui Cristache” pe canalul de Youtube EVZ Capital.