EXCLUSIV! În scurt timp va exploda bomba pe scena politică. Florin Cîțu este terminat. Planul ascuns al PSD este unul bine pus la cale și vizează intrarea la guvernare alături de PNL. Cel mai important punct al strategiei creionate de Marcel Ciolacu prespune însă o lovitură cruntă dată președintelui PNL.
Potrivit informațiilor obținute în exclusivitate de Capital, PSD vrea să intre la guvernare alături de PNL. De altfel, toate semnalele venite în acest sens sunt clare. Mai mulți lideri PSD au ieșit în ultimele ore cu declarații privind interesul lor de a ajunge la Palatul Victoria în echipă cu liberalii.
Surse politice au devoalat, pentru Capital, care este planul ascuns al PSD. Conform informațiilor obținute în exclusivitate, Marcel Ciolacu intenționează „să-i plimbe” pe liberali vreo două zile și abia apoi să se așeze la masa negocierilor. Tactica, au comentat sursele Capital, este una cât se poate de clară. Ei nu vor să negocieze decât cu Nicolae Ciucă. Acesta din urmă, considerat apropiat al lui Klaus Iohannis.
A explodat bomba pe scena politică. Cîțu e terminat. Planul ascuns al PSD
Constienți de tot războiul din PNL și de nemulțumirea crescândă la adresa lui Florin Cîțu, social-democrații vor să elimine orice varianta de a negocia un viitor Guvern cu acesta. De altfel, Marcel Ciolacu a dat și un semnal clar în acest sens încă din clipa în care a fost contactat de liderul PNL pentru a discuta. Potrivit unor surse din PSD, preşedintele social-democrat Marcel Ciolacu i-ar fi transmis lui Florin Cîţu că are agenda extrem de încărcată şi va reveni el cu un telefon, pentru a stabili detaliile întâlnirii.
Planul PSD este să negocieze direct cu Nicolae Ciucă pentru un nou Guvern. În plus, social-democrații sunt deciși să ceară ei funcția de prim-ministru. Șef al Executivului ar urma să fie propus Marcel Ciolacu, susțin sursele Capital.
UPDATE
Confirmarea celor susținute de Capital a venit imediat. Marcel Ciolacu a cerut extrem de categoric ca PSD să dețină funcția de premier.
„PSD nu va purta discuții sterile privind ministerele. Prima dată discutăm program de guvernare și măsuri. Discutăm cu orice partid care reprezintă cetățenii. Nu e exclusă nicio o negociere cu PSD. Să nu credeți vreo clipă că eu nu o să cer mandat colegilor mei să nu merg cu propunere de premier. Să nu credeți că noi vom face o construcție politică aberantă”, a declarat Ciolacu. El a ținut să puncteze că ne aflăm într-o criză majoră pandemică negestionată, declanșată de fosta guvernare de dreapta, respectiv PNL și USR.
Marcel Ciolacu a transmis că PSD este dispus să își asume guvernarea pentru a scoate România din situația în care a fost aruncată de guvernarea de dreapta. „Cred că acest bâlci cu desemnări de prim-miniștri, care știau că nu vor trece, cu rezoluții adoptate noaptea fără nicio noimă. Cel mai mare grup din Parlamentul României nu poate sta deoparte în toată această criză.”, a spus Marcel Ciolacu.