Luni, 24 martie, a avut o nouă ediție a podcastului „HAI LIVE!”, cu Robert Turcescu. De această dată, jurnalistul a vorbit împreună cu Dan Andronic şi colonelul (r) Tudor Păcuraru despre ajutorul primit de Ucraina din partea coaliției internaţionale.
Ucraina a primit sprijin de peste 55 de miliarde de dolari din partea coaliției internaţionale, a anunţat recent secretarul Apărării SUA, Lloyd Austin. Nu e suficient, ba e chiar derizoriu față de nevoile lor reale, susțin ucrainenii. Între timp, tancuri de luptă continuă să fie trimise în Ucraina, iar Zelenski tot promite contraofensiva de primăvară. Se pare că ea a început deja.
De la Kiev, ministrul adjunct de Externe, Andrii Melnik, a făcut o comparație între sprijinul pentru Ucraina și ajutoarele în Al Doilea Război Mondial. „Aliaţii noştri trebuie să înţeleagă scara acestui război.
În Al Doilea Război Mondial, cu care, din nefericire, pot fi făcute tot mai multe paralele, un ajutor în valoare de peste 50 de miliarde de dolari a fost oferit în cadrul programului de împrumut şi închiriere al SUA doar în anii 1940”, a spus oficialul ucrainean.
„Echivalentul de azi ar fi în jur de 700-800 de miliarde de dolari”, conchide Melnik. În vremea asta ruşii bombardează perseverent Harkovul.
Contralovitura a început duminică
Podcastul HAI România de luni a fost dedicat de jurnaliștii Robert Turcescu și Dan Andronic și de invitatul lor, colonelul (r) Tudor Păcuraru, mișcărilor de pe front. Jurnalistul Dan Andronic a adus în discuție pregătirile din ultimele zile din jurul capului de pod făcut de ucraineni pe malul stâng al Niprului, chiar în teritoriul ocupat de ruși. Anunță ceva această manevră? Invitatul a confirmat acest scenariu, deși nu e vorba de Bahmut, zona așteptată de experții militari ca punct de plecare a contraofensivei.
„E greu de privit prin ceața războiului, care e întreținută special în aceste momente pentru a întârzia reacția celor atacați, rușii. În octombrie armata rusă s-a retras din Herson, după care a început să construiască tranșee pe malul stâng al Niprului. Au venit ploile de iarnă, tranșeele au fost inundate fiindcă erau în lunca inundabilă a Niprului. Liniile rusești au fost mutate, în cursul lunilor octombrie și noiembrie, cu 10-15 kilometri la răsărit. Lucrurile au stagnat pe acest front în ultimele 3 luni. La Bahmut a mers prost, l-ați văzut pe Prigojin cerând armament.
Calul troian al ucrainenilor
Ucrainenii au pregătit o contralovitură care a început în cursul zilei de ieri din informațiile mele. Informațiile acestea nu sunt verificate, sunt la prima strigare. În cursul zilei de ieri trupele speciale, trupele SSOU ucrainene, au constituit un cap de pod pe malul stâng al Niprului, în acea zonă de 10-15 kilometri evacuată în toamnă de ruși, într-o localitate care se cheamă Daci, în imediata apropiere a podului Antonov.
În această noapte a început grosul armatei ucrainene să treacă peste podul Antonov folosind plăci de metal pentru a cârpi structura. Mă aștept în viitorul apropiat ca podul să fie dublat și să facă (n.red. – ucrainenii) un pod de vase sau de pontoane în paralel cu podul Antonov, fiind mai ușor de ancorat acolo”, a afirmat fostul cadru SRI în studioul EVZ-Capital.
Rușii dau semne că nu pot face față contraatacului
Pe de altă parte, a observat Tudor Păcuraru, rușii au șanse reduse de a rezista contraloviturii armatei inamice și a vorbit despre punctele slabe ale armatei lui Putin.
„Nu mă aștept ca rușii să reziste la acest atac. În primul rând calea de atac e protejată de un sistem Patriot. Rușii nu au nici muniție de precizie și nici aviația disponibilă ca să lovească podurile. Armata ucraineană va dispune în continuare de sprijinul logistic necesar pentru atac. Rușii au probleme mari fiindcă forțele lor de primă linie sunt blocate de luni bune la Bahmut. În cazul în care liniile rusești de la Daci cedează, așa cum mă aștept, am scris despre asta din decembrie, dispozitivul de la Zaporojie riscă să fie luat prin învăluire prin flancul stâng. Vor fi nevoiți să se retragă lăsând Melitopolul descoperit, ceea ce înseamnă principala cale de aprovizionare a Crimeei”.
Expertul militar apreciază că foarte curând vom ști dacă contralovitura are șanse de succes. „Lucrurile se vor tranșa în foarte puțin timp, până la sfârșitul săptămânii vom vedea dacă liniile rusești rezistă. La ce-am văzut eu, nu prea”, a conchis colonelul Tudor Păcuraru.
Emisiunea tip podcast cu Tudor Păcuraru poate fi vizionată AICI.