După cum se știe, Mihail Gorbaciov a preluat fotoliul de la Kremlin cu o idee fixă în cap, perestroika (reformă, restructurare), un comunism mai liberal, cu accente capitaliste, concept strâns legat de glaznost, termenul rus echivalent al dezghețului.

Iliescu, omul lui Gorbi în România

Prezent în podcastul moderat de Robert Turcescu în studioul EVZ-Capital, jurnalistul, scriitorul și istoricul Ion Cristoiu a subliniat că principalul motiv care a dus la prăbușirea dictaturii soților Ceaușescu a fost că aceștia se opuneau din răsputeri valului de schimbări care adia dinspre Kremlin, îmbrățișate de toate țările din estul Europei satelite ale Moscovei.

Recunoscând că era – în calitare de jurnalist al unor reviste culturale ale vremii, pasionat însă de istorie – la curent cu discuțiile din cercurile apropiate puterii de la București, Cristoiu a dezvăluit că și în România începuse să bată, mai discret, un vânt al unui comunism liberal, al cărui principal exponent era Ion Iliescu, omul lui Gorbaciov. Se  știa încă din anii 70 că Iliescu va fi succesorul lui Ceaușescu, iar mitul că ar fi fost persecutat de dictator din această cauză a fost vehiculat chiar de fostul președinte FSN.

„Iliescu a fost omul lui Gorbaciov în România. (…) A găsit în Nicolae Ceaușescu un tip care s-a opus (n.r. – reformelor președintelui URSS). Despre Iliescu știu ce se discuta în mediile noastre, în sistem. Când am văzut că apare la televizor pe 22 (decembrie 1989), m-am liniștit. Prima mea grijă, cine e în spate. Știam procesele de dincolo, am martori colegii de la revista Teatru, am zis ah perestroika. Iliescu încă din anii 70 trecea drept un comunist luminat. Lovitura de stat nu a fost să vină capitalismul, era nostalgia după minimul liberalism comunist (…) Noi ne gândeam, vine unul ca Iliescu, o să fie mai așa, dar nu capitalism”.

Nicu Ceaușescu a vrut să cumpere fabrici

Însă și cel care era socotit oficial succesorul dictatorului, Nicu Ceaușescu, se pare că a luat acțiune odată cu căderea comunismului, a relatat Cristoiu. Imediat după Revoluție, în ianuarie 1990, jurnalistul a menționat mărturia soldatului care l-a păzit pe Nicușor după ce a fost rănit la Sibiu, în momentul schimbării puterii. Cristoiu, care a studiat documentele semnate de gardianul fiului dictatorului, a dezvăluit că acesta declarase că Nicu Ceaușescu nu e în toate mințile. Mi-a zis că o să cumpere niște fabrici, a declarat soldatul. Cum să cumpere mă fabrici, că sunt ale poporului?­”, a subliniat Cristoiu.

„Nicu înțelegea că vine capitalismul și a zis domne, intru în pușcărie și o să cumpăr două fabrici”, a completat Turcescu.

„V-am povestit aceste lucruri ca să înțelegeți că toți așteptam să vină Iliescu. Iliescu sau Nicu. Amândoi treceau drept liberali, cu față umană. Era o chestie extraordinară (…) Toți au vrut să scape de Ceaușescu, nu de comunism”, a conchis Cristoiu.

Emisiunea integrală: