Ion Cristoiu a analizat, alături de jurnalistul Ionuț Cristache, ceea ce s-a petrecut în acest weekend.
„Rușii au un mare talent de a mima slăbiciuni, este o caracteristică de a lor. Până în dimineața zilei de sâmbătă, Putin între Prigojin și șefii armatei, până în acel punct, Putin nu s-a pronunțat în acest război, și deodată el intervine în acest război împotriva lui Prigojin, iar în acest caz există două posibilități: Prigojin a fost manipulat chiar de Putin, deoarece orice conducător autoritar joacă un rol important, astfel încât să fie ocupați între ei Prigojin și Șoigu, astfel încât să nu atenteze asupra „tronului”, deci o posibilitate este ca l-au manipulat subtil”, a spus Ion Cristoiu.
E imposibilă o acțiune totală pe cont propriu al lui Prigojin
El a menționat că o acțiune totală pe cont propriu al lui Prigojin este imposibilă, deoarece Wagner este brațul nevăzut al armatei ruse.
„Această armata așa zisă privata este nu este recunoscută de Moscova. Ea și-a vârât coada în Siria, in Sudan, unde armata rusă nu putea să pătrundă deoarece era denunțată ăa se amestecă în treburile interne.
Wagner este o organizate de mercenari, care este plătită și sprijinită de armata rusă, adică armata rusă în loc să spună că ei au pătruns în Siria, au spus că au pătruns mercenarii Wagner. Un rus nu poate să pătrundă într-o astfel de organizație”, a mai spus renumitul jurnalist.
De ce nu a fost cu adevărat o rebeliune
În opinia sa, dacă ar fi fost pe bune o rebeliune, Prigojin nu ar fi putut să adune mai mult de un rus, deoarece poporul îl urăște, iar pentru civili este mercenar.
„În anii 2000 a fost un general, Lebedev, care era strălucit, a murit în 2002 într-un accident de elicopter. Daca ar fi fost un general, de la statul major, din regiunea siberiană, el ar fi putut conduce o rebeliune, deoarece era un tip care se compromisese prin declarațiile pe care le făcuse.
Cu o luna în urmă, puterile occidentale au luat în calcul drept organizație teroristă, ceea ce înseamnă că puteau fi vânați oriunde. Din motive care poate le știe Putin, ei s-au implicat prea mult în Bahmut. De regulă statul rus, de fiecare dată când s-a zis ca Wagner e a lor, rușii au spus că „nu, doamne ferește”. Astfel, de aceasta bandă care este considerată criminală în Occident, se lăsase imaginea lui Putin. În felul acesta, unul dintre lucruri s-au rezolvat. Astfel, prin dezlipirea de Wagner, s-a realizat salvarea grupării și dezlipirea numelui președintelui de gruparea Wagner”, a explicat Cristoiu.
America are nevoie ca de aer de Putin
Renumitul jurnalist a menționat că fără Putin, fără ruși, mercenarii nu există.
„Wagner nu este o organizație privată la care suni la telefon, organizația este a lor, iar în momentul în care rușii le taie… Armata Rusia îi sprijină si logistic, la Bahmut ei au fost în infanterie, iar prin tancuri, îi sprijină ei.
Occidentul, America, are nevoie ca de aer de Putin, pentru că în Rusia este o mare confruntare între viziunea de om de stat a lui Putin care mai are mănuși, care se mai poate discuta, și o tendința foarte puternică de avans asupra ucrainenilor. O politică a lui Putin care este totuși om de stat și poți să discuți”, a spus Ion Cristoiu.
Potrivit acestuia, Vladimir Putin are un mare interes pentru prelungirea acestui război cât mai mult.
„Exista o tendință, inclusiv la Prigojin, a unor naționaliști, care spun ca sunt sfidați și vor sâ rezolve repede, dar este o politică a lui Putin, care are în interes prelungirea războiului, la fel ca și China, care are în interes prăbușirea economică a occidentului. Dacă acele forțe, precum Wagner, ar pune mana pe putere… ar fi catastrofal, în comparație cu Putin, care este un om politic, si poți discuta cu el.
Dacă era pe bune aceasta revoltă, nu intervenea Putin, la fel ca și la noi, unde nu s-a intervenit pe 17 decembrie, ci s-a intervenit de abia pe 21. Dimineața mi s-a părut o dramatizare neobișnuită pentru Putin. Acolo este vorba despre o mașinărie, nu despre Putin, ci despre statul rus. Toate știrile aparte sâmbătă erau de la ei, de la guvernul rus, de la ruși.
Astfel, era o intoxicare planetară, de la TASS. A fost o diversiune realizată de ruși, care voiau să implice toată lumea, mai puțin rușii, unde nu au apărut aceste informații. Nu era nici o imagine, erau dor știri date de ei”, a punctat Ion Cristoiu în podcastul de pe canalul HAI România, care poate fi vizionat aici.