În cadrul podcastului „Cristache și Cristoiu”, Ion Cristoiu și Ionuț Cristache au vorbit despre știrea falsă potrivit căreia Elon Musk și alte vedetele de talie internațională au petrecut Halloween-ul la Castelul Bran. Iată care a fost scopul acestui fake news.
În cadrul podcastului „Cristache și Cristoiu” de pe canalul de Youtube EVZ Capital, Ion Cristoiu a vorbit despre fake news-ul potrivit căruia Elon Musk și Angelia Jolie au petrecut Halloween-ul la Castelul Bran, fake news care a ocupat prima pagină a ziarelor în acest zile.
„(…) Avem de-a face cu o diversitate uriașă de publicații și, teoretic, cu un consumator vaccinat împotriva diversiunilor, chiar și azi când e limpede că nu a fost și nu are de gând să vină, se dă în continuare despre petrecerea lui Elon Musk. PRO TV a dat chiar azi dimineață declarația unuia care susține că a fost acolo și descria cum a fost îmbrăcat Elon Musk și Angelina Jolie.
A fost o premieră în istoria presei românești pe care o cunosc eu, chiar și a celei interbelice, în care două personaje, Elon Musk și Angelina Jolie, care nu au fost în România, au fost prezentate cu lux de amănunte ca fiind în România.
Nu e vorba de o știre, au fost reportaje care vorbeau despre ce a mâncat Musk. Radio România Actualități, care este postul cel mai sigur, spre stupoarea mea, la a treia știre s-a spus că Musk e în România de câteva zile în Brașov, apoi a intervenit corespondentul de la Brașov, care a vorbit despre ce a mâncat Musk și cum a fost el la stână. Pe mine m-a dat peste cap”, a declarat, luni, Ion Cristoiu.
Ion Cristoiu crede că acest fake news a fost un test: „Se poate scrie o carte satiră despre nebunia asta”
Potrivit spuselor sale, „presa nu a vrut să verifice știrea pentru că nu aveau de ce.”
„Au fost site-uri care nu au mușcat. Este interesantă evoluția libertății. (Cătălin) Tolontan (fost redactor-șef al ziarului sportiv Gazeta Sporturilor, actualmente redactor-șef la Libertatea) este un tip foarte orgolios care încearcă să nu muște, el a dat că din surse se pare că vine Musk. Tolontan și-a cerut acum scuze de la cititori pentru informația falsă”, a precizat el.
„Se poate scrie o carte satiră despre nebunia asta, au fost oameni de afaceri, directorul de la Terapia din Cluj l-a criticat pe Iohannis că nu merge la petrecerea lui Musk. Site-urile care nu au mușcat nu au criticat acțiunea aceasta de fake news. Nici site-urile care nu au mușcat nu au verificat informația, lucru care era foarte simplu. Unicitatea acestui moment din punct de vedere al presei este că s-au dat descrieri despre ce a făcut Musk. Ceva e în neregulă, nu se poate să născocești chiar în halul ăsta. De asta spun că a fost o operațiune, un test uriaș.
(…) Acum, după 32 de ani în care se presupune că publicul ”e vaccinat” (împotriva fake news-urilor) și te sancționează dacă bați câmpii, se găseau măcar zece care te contrazică. S-a dovedit că se amplifică și eu fac o ipoteză, ăștia după acest test ne trimit în Ucraina pe toți în zece minute. S-a făcut un exercițiu al opiniei publice și al presei. Normal era ca opinia publică să nu se mai uite”, a explicat Ion Cristoiu.
Ion Cristoiu acuză PRO TV-ul și Antena de inducerea în eroare a cititorilor din România
Potrivit spuselor sale, „PRO TV și Antena au fost în piesă”. „Ca om care a condus atâtea gazete, eu nu am surse să verific, dar eu am intuiția mea, dar automat suni, primești informații pe surse. Dacă sunai la aeroport, îți spuneau ei că nu au venit. Dar nu s-a vrut. Și faptul că au fost pe reporteri trimiși pe teren a fost parte din piesă.
O să ne dea într-o după-amiază că Putin a omorât 10.000 de români, eu garantez. Fake news nu înseamnă știre falsă, înseamnă știre falsă rostogolită cu un scop. Au fost oameni conștienți, nu ai cum să nu verifici. Drept dovadă, azi dimineață au verificat și s-a aflat că nu au fost în România”, a adăugat Ion Cristoiu.
„Ar fi interesat de făcut un top al marelor fake news-uri postdecembriste, alegerile falsificate ale lui (Traian) Băsescu din 2004, pandemia, când te ducea (Raed) Arafat cu forța la spital, războiul (din Ucraina)”, a adăugat Ionuț Cristache.
După acest incident, Ion Cristoiu susține ferm că „poporul român nu vede în presă informare, el vede entertainment. Pe el nu îl interesează dacă e adevărat sau nu, când a citit povestea, el crede că presa e proză.”
„Poporul român nu are o apetență pentru adevăr pentru că adevărul îți ridică probleme. Într-o zi și jumătate, presa poate să facă orice. Primarul din Bran răspunde ce vrea PRO TV-ul, nu neagă”, a completa Ion Cristoiu, referindu-se la declarațiile primarului din Bran, Cosmin Feroiu, care a spus că și el a participat la petrecerea organizată la Castelul Bran.