„Este un eveniment uriaș. Nu am auzit director de la SRI sa demisioneze sau să anunțe. Dacă analizăm ce a făcut până acum, Hellvig a fost un om foarte discret, foarte discret. Nu a răspuns la nicio provocare și a căutat, nu a făcut declarații. Una din puținele declarații a fost cea de la Cluj, dar și aia a fost învelită. Una poate fi că cere demisia lui Iohannis.
A anunța o declarație de presă nu poate fi decât un eveniment foarte important. Mă aștept (să își depună mandatul) pentru că nu se justifică o declarație de presă în condițiile în care el nu a făcut declarații de presă. Nu a făcut declarații, nu a dat comunicate ale Serviciului. Singurul Comunicat este când s-a întâlnit cu directorul CIA la Washington”, a spus Ion Cristoiu în podcastul moderat de Dan Andronic.
Jurnalistul a spus despre discursul lui Eduard Hellvig că a fost o meditație personală, dar și o lovitură politică.
„Interesant (cum i s-a părut discursul- n.r.). Este cum a fost făcut. Credeam că o ia pe planta bilanțului pozitiv și deja începusem să adorm. A fost o strategie de comunicare bună, pe la mijloc a anunțat că demisionează deci în sfârșit ne-a rezolvat, foarte interesant și apoi și-a justificat politic foarte bine de ce a demisionat.
Finalul nu era numai o meditație personală a lui ce era și o lovitură politică însemnată deoarece în România, e o caracteristică. E interesant, dar cel mai important este faptul că nu a zis nimic de viitorul lui.”, a spus acesta.
Va reveni Eduard Hellvig în politică? Ion Cristoiu: Şi-a lăsat portița deschisă pentru posibilitatea unei reveniri în politică
Ion Cristoiu a explicat că este foarte posibilă o revenire în politică a fostului șef SRI.
„Cred că strategia lui este aceasta, o să dispară. O să plece în străinătate, cum fac toți când vor să dispară și va lăsa zvonuri, probabil că le va si alimenta. Pentru ca apoi să se decidă. E vorba de faptul că neanunțând nimic nimic, te așteptai să spună nu mă interesează politică, dar și-a lăsat portița deschisă pentru posibilitatea unei reveniri în politică, deoarece el este om politic. Această demisie, a explicat că te plictisești când deții prea multă putere.
A folosit acest moment de explicare individuală, confesiune pentru a câștiga puncte electorale importante pentru că românii știu. Faptul că a demisionat acum, când nu întreba nimeni, probabil că se punea problema la anu și a demisionat printr-o declarație de presă destul de bine făcută. Trebuia să se refere în exclusivitate la relația SRI cu societatea civilă. Funcția de director politic a fost înființată în democrație tocmai pentru a controla această instituție înspăimântătoare.”, a explicat el.
Jurnalistul a precizat că este nevoie de un Parlament pentru a crea o imagine prietenoasă a serviciilor secrete.
„În Anglia serviciile secrete sunt adulate de populație. Oamenii sunt recrutați la sfârșitul facultății cu entuziasm de profesorii lor cu care colaborează. În America este așa și așa. În Franța, nu. La noi, niciun director al SRI-ului nu a reușit să facă SRI-ul mai prietenos decât pare și mai ales să facă în așa fel încât toți absolvenții de facultate să viseze să lucreze la SRI. De vină nu sunt ei.
În societatea americană se joacă o comedie. Șeful CIA din când în când face o conferința de presă „Am desecretizat nu știu ce frecție”. Ei joacă această comedie. Noi nu mai putem. Înainte de ședința Comisiei Senatoriale se plâng. Ca să faci această comedie, Hellvig avea nevoie de un Parlament, de o Comisie ca să joace teatru.”, a spus acesta.
Relația dintre președinte și șeful SRI. Ce notă primeşte Eduard Hellvig?
Întrebat ce notă i-ar da lui Eduard Hellvig, Ion Cristoiu a răspuns: „Înainte de a răspunde vreau să-mi precizez poziția mea. Eu am fost un critic al lui Hellvig până la provocare. Sigur nu a răspuns niciodată, lucru ce arată că are nervii tari. Acum, că nu mai este director, pot să am poziția pe care a avut-o Bolintineanu. El spune că un conducător când nu mai este, putem spune adevărul despre el. Pregătindu-mă și domnul Klaus Iohannis, pot să spun că totuși le-a făcut cu aprobarea lui Klaus Iohannis.”
„Să nu uităm că SRI-ul este sub control parlamentar. Directorul SRI-ului este propus de președinte, dar este votat de Parlament, care poate să nu îi dea votul. Este o relație foarte complicată din punct de vedere instituțional”, a afirmat gazda podcastului, jurnalistul Dan Andronic.
„7-8 (nota pe care i-o dă lui Hellvig – n.r.). Eu cred că o dată ar merita o întreagă emisiune despre cum s-a ajuns la înlăturarea celor doi (Coldea și Kovesi – n.r.). Nu numai Coldea a fost înlăturat, dar a fost înlăturată și Codruța și istoria va arăta că și Hellvig a avut un rol. Să bat un cui în sicriul lui politic. Eu cred că au fost două motive. Unul: orice teroare nu rezistă. A fost o teroare. A fost un moment de teroare stalinistă.
Poate că în istoria României au fost anii 50-53. Nu am zis nici 48 și nici 54. Ăia au fost de teroare. De abuzuri greu de imaginat acum. Și ar fi trebuit ca noi să ne amintim și noi să analizăm. Însă teroarea și teroarea stalinistă și teroarea Revoluției Franceză nu rezistă. oamenii obosesc. Erau obligați cei doi de evoluția societății. La un moment dat, oamenii nu pot trăi în vremuri de excepție. Oamenii vor stabilitate.”, a spus Ion Cristoiu.