Varujan Vosganian a explicat că, așa cum a citit zilele astea mai multe studii, unele făcute chiar de instituții independente din Austria, motivul invocat de cancelarul Austriei pentru respingerea aderării României la spațiul Schengen nu este corect.
„Atunci există patru posibile explicații. S-ar putea ca socoteala cancelarului să nu se potrivească cu ceea ce își dorește, au fost voci chiar în interiorul partidului lui care îl contraziceau. A doua explicație ar fi de natură economică, Austria ca și Olanda au obiective clare. Austria dispune de câteva resurse foarte importante la noi, precum lemnul și petrolul, cam tot petrolul românesc ajunge la Austria”, a explicat Vosganian.
Apoi, a explicat el, cum două dintre cele mai importante bănci se află la noi în țară iar Austria are o poziție strategică în România, se bazează pe faptul că România nu se supără și face numai ce îi spun alții.
„Al treilea s-ar putea să fie alt interes, poate că alții folosesc Austria, poate că Austria singură nu ar fi făcut toate lucrurile astea împotriva UE și Comisiei Europene. Probabil că ea știe că a fost o poziție fățarnică și că există unii care folosesc Austria”, a comentat Vosganian.
Austria a făcut încă un pas în tentativa de divizare a Europei
Un alt patrulea motiv ar putea să fie și o anumită simpatie pe care Imperiul Austro-Ungar o are față de Rusia.
„Ceea ce a făcut acum Austria este încă un pas în tentativa de divizare a Europei pe temeliile fostului Zid al Berlinului. Uitați-vă ce poziție are Polonia. Îmi aduc aminte că, acum la PPE nimeni nu a spus nimic austriecilor, dar când a fost povestea cu referendumul pentru familie, noi cei din ALDE am fost hărțuiți de UE să votăm pentru legalizarea familiei homosexuale. Te întrebi care sunt problemele UE. Din cele patru obiective pe care ți-le-am spus, plauzibil rămâne cel economic. Trebuie să vedem exact care sunt interesele Austriei în România și în ce măsură ele sunt un obstacol”, a comentat Vosganian.
El a susținut că este de părere că la anul România va intra în Schengen.
„Această umilință pe care am îndurat-o este un semnal de alarmă privind respectul pe care Europa îl are față de autoritățile române”, a mai spus Vosganian, în cadrul podcastului EVZ Play, publicat luni pe canalul de YouTube EVZ-Capital.
Terheș este de părere că Austria și Olanda au fost săgeți
Pe de altă parte, Cristian Terheș a apreciat că prioritățile UE sunt „să mâncăm gândaci, să închidem să nu mai avem lapte de vacă dar să avem lapte artificial, să tipărim carnea la printer 3D”.
„Austria și Olanda au fost săgeți, pentru că țări mai mici decât România nu își permiteau să facă ceea ce au făcut dacă nu aveau spate. Sper că ce s–a întâmplat acum să fie un semnal și o oportunitatea de deșteptarea pentru clasa politică românească pentru că genul acesta de politică ascultătoare și cuminte. Eticheta asta de cuminte înseamnă că noi executăm ce ni se spune și nici nu se mai lucrează la nivel de ambasador, vine un funcționar european în România și îi spune președintelui ce trebuie să facă”, a declarat Terheș.
În opinia sa, suntem totuși stat suveran și interesul trebuie să fie bunăstarea cetățenilor, lucru pe care nici actuala coaliție nu îl face.
„Suntem păcăliți, amânați și ascultători de 11 ani. Austria trebuie dată exemplu în momentul de față. Statul român ar trebui să calce în picioare tot ce înseamnă interes al Austriei în România pentru a da gândit oricărui alt stat care ar vrea să ridice în mod nedrept mâna asupra României. Dacă stăm pasivi și așteptăm vom continua să fim călcați în picioare”, a apreciat acesta.
Cristian Terheș: Raiffeisen a făcut profituri de 78% în România
În ceea ce privește poziția Austriei, liderul politic a fost de părere că cetățenii români nu s-au resemnat deloc.
„Ba din contră, în sfârșit simt și oamenii că au colți și că pot mușca din interesele acestui stat care este ostil în momentul de față. În momentul ăsta OMV-ul este o amenințare la siguranța națională a României pentru că compromite tot ce înseamnă securitatea energetică. Ar trebui folosite toate pârghiile legale pentru a scoate această firmă din România. Al doilea interes major este banca Raiffeisen, m-a sunat ieri cineva din Austria și mi-a spus că toți membrii partidului condus de cancelarul austriac e mână în mână cu Banca Raiffeisen. Această bancă nu s-a retras nici din Rusia, a scos profituri imense din Belarus și din Rusia. Cele mai multe business-uri occidentale au plecat din Rusia după război. Toți acești lideri europeni spun că apără principiile și valorile europene dar nu au nicio problemă să mulgă laptele de la vaca lui Putin”, a arătat Terheș.
El a arătat că Raiffeisen a făcut profituri de 78% în România, bani luați de pe spinarea românilor.
Varujan Vosganian a spus și el că a am înțeles reacția celor care s-au dus să protesteze în fața Ambasadei Austriei.
Vosganian este convins că la anul vom intra în Schengen
„Eu cred că ceea ce s-a întâmplat acum este o lecție pentru noi și cred că la anul vom intra în Schengen. Sistemul bancar din orice țară este coloana vertebrală, șubrezirea sistemului bancar afectează țara în care e sistemul respectiv. Cu tentativa de a face rău cuiva, ne putem face rău singuri. La băncile astea lucrează mii de români. Slăbirea unui sfert din sistemul bancar românesc poate duce la o criză pe care noi o suportăm.
Într-un fel eu nu am scos niciodată oamenii în stradă pentru că am încercat să fac ca lucrurile să meargă, strada niciodată nu împinge lucrurile înainte”, a spus Vosganian.
El a apreciat că președintele Klaus Iohannis și premierul Nicolae Ciucă trebuie să spună foarte clar la Bruxelles că România a fost neîndreptățită.
„Ar trebuie să vedem dacă firmele austriece și-au respectat actele de privatizare”, a conchis acesta.