Printre acestea, se numără și construirea spitalelor regionale, una din cele mai importante promisiuni ale social-democraților, de la ultimele alegeri legislative.

Au trecut trei ani de atunci și singurul spital care se construiește este cel al asociației Dăruiește Viață. Așadar, am vrut să aflăm de la ministrul Fondurilor Europene de ce un simplu ONG reușește acolo unde un întreg stat eșuează.

„Spitalele regionale identificate în 2014 nu sunt investiții care să treacă de la idee la spital funcțional în 2-3 ani, mai ales când sunt bani publici la mijloc, ce se cheltuie pe reguli rigide, tocmai pentru că sunt banii contribuabililor. Da, au fost ani pierduți pentru aceste 3 investiții, dar nu, nu eșuăm. Statul român finanțează semnificativ sănătatea, cel puțin de 2 ani încoace. Eu nu reiau aici politicile extrem de curajoase pe salarizarea în sănătate, clădirile fără medici nu înseamnă nimic. Dar, azi, avem în derulare proiecte care investesc 840 milioane lei în Unități primiri urgențe și 692 milioane lei în dotarea și modernizarea ambulatoriilor. În plus finanțăm reabilitarea energetică (renovare, practic) a multor clădiri de spitale. Nu e județ să nu aibă două trei investiții europene de acest tip. Investim 350 milioane Euro în campanii naționale de screening medical, depistare precoce și tratament inițial pentru cancer mamar, TBC, boli hepatice, cancer de col uterin sau colorectal,” a declarat Roxana Mînzatu, în exclusivitate pentru revista Capital.

Cu privire la spitalele regionale, Roxana Mînzatu susține că ministerul Sănătății are rezervat încă din 2014 un buget de 150 milioane de euro, pentru a proiecta și construi cele 3 spitale regionale și că banii vor fi folosiți în perioada următoare.

„Revin la spitalele regionale, da, abia acum urmează să începem să consumăm din cele 150 milioane de euro rezervate încă din 2014 Ministerului Sănătății pentru a proiecta și construi 3 spitalele regionale din Iași, Craiova și Cluj, accesând  Programul Operațional Regional, gestionat de ministerul Dezvoltării. A durat mult pentru că la momentul aprobării programelor nu exista nici măcar terenul, nu exista nimic. A fost și slăbiciune instituțională. Cert e că ministrul Sorina Pintea a recuperat excepțional și azi, dincolo de faptul că avem studii de fezabilitate, urbanism, structuri spitalicești definite, autorizații, ghidul finanțării publicat, asumăm ca Guvern că se trimit aplicațiile pentru a cere fondurile de la Comisie – în septembrie Ministerul Sănătății vrea să trimită Iași, Octombrie Cluj și Decembrie Craiova. Sunt sigură că vom deconta lucrări pentru toate cele 3 spitale deși o parte vor fi, probabil, decontate din viitoarele programe 2021-2027,” a conchis ministrul Fondurilor Europene.

Puteți citi aici interviul complet cu ministrul Fondurilor Europene.