Mie viața mi-a arătat în ultimii ani că nu pot să cred în poveștile unora sau altora, expuse mai mult sau mai puțin obiectiv. Mai ales când este vorba despre legende vii, despre personaje controversate, cu o viață care iese cu mult din sfera banalului cotidian și care au avut un impact puternic în istoria României de astăzi.
Așa că încerc de fiecare dată să iau contact direct cu protagoniștii articolelor mele și să prezint publicului varianta necenzurată a poveștii. Dan Andronic mi-a oferit privilegiul la care mulți jurnaliști visează: mi-a permis să scriu la Capital așa cum gândesc eu. Liber.
Controversele existente în spațiul public cu privire la profesorul Dan Voiculescu mi-au stârnit o curiozitate greu de stăpânit. Mi-am dorit foarte mult să-l cunosc personal pe cel care a pus bazele celui mai puternic trust de presă sută la sută românesc, trustul Intact. Nu știu cât de multă sau cât de puțină ficțiune există în povestea trecutului său, dar un lucru este cert. Istoria a demonstrat că el a construit de la zero un imperiu în media, un business trainic, care a reușit să se susțină singur chiar și în cele mai negre perioade de criză.
Iar aceasta este prima lecție pe care orice tânăr care-și dorește să construiască ceva și să lase urme, nu doar să fie executant, poate să o învețe citind cu atenție interviul de mai jos.
Cum l-am văzut eu pe Dan Voiculescu
O zi mai călduroasă decât restul și totuși încă frig. M-am întâlnit cu colegii mei, Marius și Manu, în față la Casa Presei. I-am avertizat de la început: să nu cumva să întârziați! Ei mă așteptau liniștiți la locul stabilit cu aparatura necesară, foto și video. Eu un pic agitată, căci cea care ajunsese mai târziu eram chiar eu. Am urcat la etajul opt al clădirii și ne-am instalat într-un birou. Eu deja eram pregătită psihologic să nu mă pierd cu firea în fața unui om dur, tranșant, arogant și impunător, dar care va rămâne totuși în istoria României. Pentru că, fie că unora le place sau nu să recunoască, Dan Voiculescu chiar a mutat munții din loc prin ceea ce a creat, trustul Intact. În care dintre sensuri, vă las pe fiecare să vă trageți propriile concluzii. Așa cum am făcut și eu.
Deja îmi repetasem în minte un discurs creionat de acasă, pe care eram convinsă că oricum o să-l uit fiindcă niciodată nu am putut să mă prefac în fața cuiva mai mult de 30 de secunde. Dar am zis să merg pregătită totuși. Era important pentru mine să nu mă fac de râs și la final să am și ce să scriu.
Ora 11.30. Putem merge la domnul Voiculescu. Ne conduce unul dintre angajații trustului. Și de aici, tot universul meu construit de acasă, pe multiple șabloane, s-a sfărâmat. Căci este așa cum spuneam: lumea de astăzi este mult prea preocupată de aparențe, iar pe alocuri nici eu nu fac excepție. Până la momentul live “Sunt Dan Voiculescu” aveam în minte o poveste clădită fix pe baza unor elemente desprinse din ceea ce citisem sau auzisem de pe la alții.
Pasionată de psihologie și body language, îmi place să cred despre mine că știu să creionez profile destul de bine. Profesorul Dan Voiculescu nu era omul arogant și dur, pe care mă așteptam să-l întânesc. Nu mi-a înghețat sângele în vene și nici nu am simțit nevoia să-mi amintesc vreun pasaj din discursul învățat de acasă ca să nu mă pierd cu firea.
Prima întrebare: cum ați descrie OMUL Dan Voiculescu în trei cuvinte?
“Orice autodescriere are, inevitabil, o doză destul de mare de subiectivism. De multe ori, la o evaluare obiectivă, ne aflăm la jumătatea drumului dintre cine credem noi că suntem și ce cred cei care ne cunosc despre noi. Cei care nu ne cunosc, sigur au și ei dreptul la opinie, dar sunt mai puțin relevanți. În ultima vreme, mișcarea umanistă din România a asumat trei cuvinte – demnitate-onoare-curaj – pe care le respect și eu. Iar dacă ar fi să mai aleg alte trei, ar fi “never give up”, nu renunta niciodată!”, mi-a răspuns.
Cum l-aș descrie eu pe OMUL Dan Voiculescu, după o întâlnire față în față
Un om extrem de inteligent, cu o capacitate de adaptare la interlocutor cum nu am mai văzut decât la un singur om. Natural și totuși calculat, sociabil, jovial, cu simțul umorului, foarte spontan, Dan Voiculescu a știut cum să ne facă pe toți să ne simțim în largul nostru, permițându-ne să ne facem jobul în cel mai profesionist mod cu putință.
„Chiar s-a lucrat ușor cu el”, a fost concluzia colegului de la foto Marius, care și el la rândul lui se aștepta să întâlnească parcă un alt om.
Profesorul Dan Voiculescu nu era personajul înfricoșător și impunător prin duritate, pe care mă așteptam eu să-l întâlnesc, ci unul dominator prin puterea minții sale, fascinantă pentru orice persoană care are minime cunoștințe de psihologie. Pe alocuri părea că-mi poate citi gândurile, dar asta nu m-a deranjat, dimpotrivă. A fost o provocare și mai mare pentru mine.
Atitudinea, gesturile, replicile… totul mi-au înfățișat un OM cu o inteligență nativă cu mult peste media superioară, un OM autentic și deschis, cu emoții și trăiri intense, un OM ca și mine, ca noi toți. Un OM. Nu era personajul negativ pe care aveam curiozitatea și totodată teama să-l întâlnesc.
La final, am rămas cu o imagine pozitivă și cu un sentiment de bine. Plus că am plecat cu o mulțime de idei constructive.
Cum a luat naștere Antena 1 și apoi…restul
Dan Voiculescu s-a născut pe 25 septembrie 1946. A absolvit Academia de Studii Economice, secția de Comerț Exterior. Imediat după Revoluție a pus bazele Holdingului Grivco, grup care avea la început ca principală activitate chiar ceea ce studiase în facultate, comerțul exterior. A urmat apoi implicarea în media și lansarea unui ziar format în format A4 – Jurnalul Național, iar în 1993 prima televiziune comercială din România, Antena 1.
Începând cu anul 1996 a devenit profesor universitar și a predat disciplina „Competiție și Competitivitate”, timp de opt ani, la ASE, în cadrul Facultății de Relații Economice Internaționale. Apoi și-a întrerupt cariera didactică mai bine de patru ani în semn de protest față de ușurința cu care era acordat titlul de doctor unor persoane nemerituorii. A scris și nenumărate cărți, pentru unele dintre ele fiind chiar premiat.
În paralel a pus bazele Partidului Conservator și este considerat fondatorul doctrinei umaniste în România. A fost senator timp de trei mandate legislative, dar cel mai răsunător proiect al său rămâne trustul Intact.
De ce a investit în media?
„Pentru că era nevoie. În anii 90, 91 aproape că nu există presă în România. Erau doar câteva ziare, moștenitoare ale celor de dinainte de 89. Nevoia de informație era acută. Așadar, înțelegând deficitul, am intrat pe o piață care, așa cum s-a demonstrat, avea un potențial de creștere imens”, ne-a explicat Dan Voiculescu, care ne-a povestit și cum i-a venit ideeea numelui Antena 1.
Cum i-a venit ideea numelui Antena 1
“Televiziunea în sine răspundea unei nevoi imediate a societății. În schimb, numele televiziunii a apărut întâmplător. Eram în Grecia, la Atena și urmăream o emisiune la o televiziune cu nume similar Ant1. În greacă “unu” e ena. Ant-ena. Iar cifra 1 am pus-o pentru că simțeam că o să fie mai multe”.
Și chiar au fost: Antena 1, Antena 3 și Antena Stars. În trust mai există și alte două televiziuni Happy Channel și Zu Tv, dar și multe alte publicații online plus Jurnalul Național, care încă mai rezistă și în varianta print.
Astăzi gigantul media este pe mâini bune. Fetele lui Dan Voiculescu au preluat afacerea și au dezvoltat-o, desigur urmând și sfaturile tatălui.
“Sfaturi au fost multe, că orice tată, nu m-am putut abține. Din punctul de vedere al business-ului, am insistat mereu pe importantă calității umane a celor pe care îi cooptează în echipă și pe înțelegerea motivațiilor profunde care stau la baza deciziilor angajaților, partenerilor, concurenței. Alte sfaturi: să evite să amestece prieteniile cu afacerile, să trăiască așa cum le e bine și să-i lase și pe ceilalți s-o facă – live and let live, să nu se oprească, sky`s the limit”, a mărturisit fondatorul trustului Intact.
Cum l-a descoperit pe Mihai Gâdea
Calitatea sa de profesor l-a determinat probabil să identifice talente printre jurnaliști. I-a ajutat pe mulți să devine nume cunoscute. Puțini știu, dar chiar și Dan Diaconescu a fost descoperit tot de Dan Voiculescu. La fel ca ci și Marius Tucă sau celebrul Mihai Gâdea.
“L-am văzut la Știrile de prânz de la Realitatea TV și nu mi-a trebuit mult să-i înțeleg potențialul. Am vrut să-l văd, ne-am întâlnit și am descoperit, pe lângă un jurnalist foarte competent, un om cu o educație deosebită și un caracter impecabil. Nu doar în România, în general, în întreagă lume, profesionalismul, moralitatea și o doză de idealism – esențială atunci vrei să depășești limite ce par de netrecut – se regăsesc foarte rar în aceeași persoană”, ne-a povestit Dan Voiculescu.
LECȚIILE profesorului Dan Voiculescu
Și pentru că pe parcursul vieții, sfaturile pe care le-a oferit s-au dovedit a fi extrem de prețioase pentru tinerii deveniți astăzi jurnaliști consacrați, unii dintre ei și cu business-uri de success, l-am rugat pe profesorul Dan Voiculescu să ne răspundă la câteva întrebări care să-i inspire pe toți cei care care doresc să crească.
Un prieten mi-a povestit că în anii 2003-2004 le explicați unor tineri despre o nouă filosofie de viață. Mai exact despre un fond care ar trebui creat pentru ca tinerii să se poată bucura de viață când sunt tineri. În societatea de astăzi când ești tânăr antreprenor nu prea ai bani și ajungi abia pe la 50-60 de ani să te bucuri de ceea ce ai sădit. Puteți dezvolta acest subiect? Despre ce era vorba mai exact?
Despre o investiție în tinerețe. “Tichet educațional” îi spuneam în anii 90. Un sistem prin care o parte din surplusul obținut de profesioniștii de 50-60 de ani ar fi fost transferat către tinerii care își doreau să își completeze studiile sau să înceapă o afacere. O formă inteligentă prin care societatea investea în propriul viitor. Și își antrena solidaritatea. Din păcate, România anilor 90 nu era tocmai pregătită pentru o asemenea abordare. Dar, între timp, tipul ăsta de sistem a început să se aplice în statele nordice. Va fi “descoperit” și la noi într-un târziu și, pentru că “vine de afară”, probabil va fi mai ușor acceptat.
Să presupunem că astăzi aveți 22 de ani și tocmai ați ieșit de pe băncile școlii. Ce facultate ați terminat și care este următorul pas?
De ce “presupunem” că am 22 de ani?! Din punctul de vedere al energiei, acolo mă simt. Poate, totuși, exagerez puțin. Ce facultate aș fi am terminat dacă aveam 22? Cred că tot comerțul exterior. Acest domeniu a fost și a rămas o adevărată pasiune. În lumea de azi aș caută să mă angajez la o firma – să învăț meserie – și, in paralel, probabil m-aș ocupă și de un business personal, ceva cu vânzări online, produse cu viteză mare de circulație. Să dau și-un exemplu… Ceai din Sri Lanka. Promovat deștept. Sau scorțișoară Ceylon. Există deja și pe piață de la noi, dar mai e loc și, dacă știi să faci lucrurile serios, o să-ți iasă.
Ce sfaturi i-ați da unui tânăr care tocmai a moștenit 500.000 de euro. Ce să facă cu banii?
Să mai împrumute 300.000 și să-și cumpere un McLaren. Glumesc, evident. Deci tânărul nostru are 500.000! S-o luăm metodic. O sută de mii ar putea să o folosească că participare proprie pentru a obține un împrumut de investiții de un milion. Un milion bine investit te duce la alt nivel. A două sută de mii ar fi bine s-o plaseze atent la Bursă de Valori București. A treia sută ar ține-o de rezervă, într-un depozit bancar. Iar ultimele două sute l-aș sfătui să le investească într-o linie de producție în care materia primă ar trebui să fie apă sau aerul. Deci, că principiu general, să construiască temeinic, cu răbdare, să-și dea timpul să crească – inclusiv pe plan personal – împreună cu afacerea lui.
A jucat hochei până acum 30 de ani
Fiind un sport de echipă, m-a făcut să înțeleg că apartenența la un grup îți cultivă loialitatea, interesul pentru celălalt și te ajută să conștientizezi că poți câștigă mai repede și mai sigur împreună cu cineva, decât împotriva tuturor. Pe de altă parte, hocheiul m-a învățat ceva simplu, dar esențial: să mă ridic imediat după ce am căzut. E un specific al acestui sport în care, date fiind condițiile de joc, este aproape imposibil să nu cazi pe parcursul unui meci. Întotdeauna câștigă cei care știu să se ridice foarte repede, concentrați pe victoria echipei, nu pe răfuieli personale.
Pașii spre success în afaceri
Ce sfaturi i-ați da unui tânăr inteligent, proaspăt absolvent de facultate, dar care nu are niciun ban în buzunar. Totuși și-ar dori că în cinci ani să aibă propriul business. Care sunt pașii?
Dacă n-are niciun ban în buzunar, dar și dacă are, l-aș sfătui, în prima faza, să-și caute un loc de muncă lângă cineva care știe bine meseria la care visează și el. Accesul constant la experiență de succes a altuia îi va economisi timp și-l va ajută să nu facă erori pe care, dacă rămâne de unul singur, nu le va putea evita. După ce s-a angajat, să asume că muncește pentru el: mult, aplicat, cu mintea trează. Iar când a acumulat suficientă experiență și un capital rezonabil, să facă pasul spre propria afacere. E important că mișcarea asta să apară la timp. Dacă e făcută prea devreme sau prea târziu închide multe opțiuni.
Cum recunoașteți un tânăr cu potențial mare? Adică un tânăr care ar putea avea o carieră de succes. Ce calități trebuie să aibă?
Calitățile sunt de două tipuri: native și dobândite. Dintre cele native, este esențială o vocație pentru un domeniu, un talent, o înclinație combinată cu pasiune. Dintre cele dobândite, fundamentale după părarea mea sunt, atât educația primită în familie, cât și exercițiul cultivat al cunoașterii permanente – curiozitatea aplicată, să vrei să știi și să faci eforturi concrete să afli. Setea de cunoaștere.
Cea mai provocatoare întrebare
Dumneavoastră cum ați făcut primul milion?
E o întrebare foarte bună. Mă bucur să pot lămuri, încă o dată, acest aspect. Am început afacerile în 1990 cu Grivco, grup specializat pe comerț exterior – meseria și pasiunea mea – și, la scurt timp, cu Jurnalul Național și Antena1. Primul million l-am obținut în 1996 din dividende de la Grivco, aproximativ patru sute de mii de dolari, și de la grupul de presă, în jur de șase sute de mii. Această este realitatea obiectivă, verificabilă, consemnată în acte. Dar, în egală măsură, plictisitoare. Anostă. Nepotrivită pentru un breaking news.
De aceea (dar și din multe alte motive, implicarea mea în presă mi-a adus mulți “prieteni”) s-au creat nenumărate ficțiuni în jurul începutului meu. 7 ani m-am luptat pentru adevăr cu Petre Mihai Băcanu care mă acuza că administrez nu știu ce conturi secrete. L-am dat în judecată, s-au făcut verificări, am câștigat și, în cele din urmă, domnul Băcanu și-a cerut scuze public, însă subiectul, deși fals, a devenit o legendă urbană. Au mai fost și altele. Într-o vreme se spunea că am “deturnat” 7 vapoare. Încă un neadevăr, infirmat de acte oficiale.
Tot în anii 90 a existat și o comisie parlamentară, condusă de Mugur Isărescu, care a verificat în detaliu sursă veniturilor mele. Concluzia finală a Comisiei: nimic în neregulă. Într-un mediu dominat de conflict și reflexe de tip tabloid, controversele sunt inevitabile pentru o persoană publică. Însă, în contextul în care informația a devenit general accesibilă, publicul are mijloacele necesare pentru a separă o manipulare de un adevăr. Îi trebuie doar curiozitatea și inteligență de a caută dincolo de clișee.
Mai merită să investești în România?
Ceea ce funcționa în anii 90 în business, mai funcționează și astăzi? Cum a evoluat piața, în opinia dvs?
Ce a mers în 90 nu mai funcționează astăzi. Deloc. Și așa este firesc. În anii 90 s-a produs o adevărată explozie, o furie comercială bazată pe un cocktail în care se regăseau dorința acută de îmbogățire rapidă, naivitatea și oportunitățile specifice perioadei – vezi privatizările pe un leu. În prezent, piață este incomparabil mai stabilă. În fiecare segment și subsegment industrial sunt câteva companii care controlează și orientează piață, deci nu mai sunt posibile ascensiuni peste noapte. Competiția este așezată. Aventurierii anilor 90 nu au supraviețuit, nici n-aveau cum. De exemplu, câte și ce televiziuni private funcționau la începutul anilor 90 și câte au rămas în piață?! Și încă ceva. Ar fi interesant de aflat câte din business-urile care au rezistat în timp, în ultimii 30 de ani, sunt, în realitate, preluate din ce există deja înainte de 89 și câte au pornit real de la zero.
Este astăzi România un stat atractiv pentru investitori, străini sau autohtoni?
România a fost și rămâne o țară atractivă pentru investiții. Are resurse naturale – din păcâte nevalorificate eficient pentru această națiune – o populație semnificativă la nivel european – 20 de milioane de potențial consumatori, cu tot cu diaspora – și o inteligență nativă a cetățenilor săi mult peste medie.
De altfel, în ultima vreme, investitorii străini sunt foarte interesați să ne fructifice inteligență, creativitatea. Din păcate, investitorii autohtoni, cu foarte puține excepții, sunt mai curând interesați de exit-uri favorabile (să-și vândă afacerile) decât de imput-uri suplimentare. Cauzele sunt multiple. Nu-i ușor să reziști presiunii globalizării și să te lupți de la egal la egal cu organizații transnaționale care au mijloace multiple pentru a domină piață. Ar fi interesant de aflat în cate segmente relevante din industria noastră se mai regăsesc și investitori români.
Cum era România înainte de 89 și cum este acum? Mai profitabilă pentru un investitor? Merită mai mult atunci sau acum?
România a meritat mereu. În general. Fără să alunecăm în patriotism formal sau naiv, România merită multe. Cum era înainte de 89? Din punct de vedere comercial, pentru investitori, miza era să cumpere produse de calitate la prețuri acceptabile pe care le puteau exportă cu profituri semnificative. Și acum exporturile sunt profitabile. Însă, din păcâte pentru cei de aici, din fericire pentru cei din alte părți, veniturile obținute din comerțul exterior sunt, la rândul lor, exportate. Nici nu se putea altfel de vreme ce, așa cum am amintit, ponderea capitalul autohton în industrie este, mai curând, simbolică.
Mai contează România pe harta Europei?
Este România un stat puternic astăzi?
Este și nu este. Putere intrinsecă are pentru că, alături de Polonia, dispune de o poziție geostrategică excepțională și de resurse naturale semnificative. Dar problemele României apar pentru că nu știe să-și folosească puterea metodic, echilibrat, concentrată pe obiective strategice.
Pe harta Europei politice, România nu se aude. De ce nu? De ce am ajuns așa?
Pentru că nu am știut să ne fructificăm atuurile și, dacă ne cercetăm cinstit firea, vom observă că, de foarte mult timp, nu mai suntem capabili să ne asociem, să construim împreună, nu unul împotriva celuilalt. Am mai vorbit și cu alte ocazii de sindromul “caprei vecinului” pe care comunismul l-a accentuat. Asocierile forțate ne-au făcut să ne pierdem încrederea în orice proiect comun. Suplimentar, între 2004 și 2014, am fost conduși de un regim care a aplicat permanent principiul divide et impera. Răul a fost făcut, însă nu este ireversibil. Pas cu pas, prin efort și exemplu personal, ne putem convinge vecinul, colegul, concurentul să-și transforme invidia în interes constructiv. Cum facem asta? Arătându-i, cu argumente concrete, raționale, ce are de câștigat dacă se asociază cu noi sau, cel puțîn, dacă nu-și pierde timpul să ne împiedice. Invidia pare o boală națională, dar concentrarea sistematică pe un interes comun poate fi un antidot eficient.
Ce-i lipsește României astăzi că să conteze din nou?
Conducători înțelepți, o strategie coerentă de refacere a coeziunii sociale și de exploatare eficientă a propriilor resurse. Știu, pare irealizabil. Dar uitați-va în jurul nostru, la statele care au reușit pentru că au gândit și au aplicat un proiect de țară care n-a fost niciodată sabotat din interior. Cei 50 de ani de comunism și încă zece ani de regim Băsescu, în care românii au tratați că niște instrumente folosite în planurile inepte ale unor lideri fără viziune, ne-au afectat încrederea în noi. Așa a apărut refugiul în bășcălie, că un mecanism defensiv: “nu suntem buni de nimic, n-avem ce face, hai să radem de noi, măcar așa să fim în tabăra celor care rad.” Să nu fiu greșit înțeles,cred că simțul umorului ne-a salvat în multe ocazii, dar totuși, noi, românii, nu suntem o glumă. Și ar trebui să avem curajul de a ne mai lua și în serios.
Nici în sport nu prea mai contăm. Ce ar trebui făcut că să redevenim măcar ce am fost? Trăim din excepții…. Cristina Neagu, Simona Halep…
Nu e niciun secret. Să investim în baze sportive de calitate, cât mai multe și cât mai accesibile copiilor, și să ne concentrăm pe educația vocațională. Pentru a fructifică un talent, trebuie să afli de existența lui. Cu cât vom descoperi mai repede talentele copiilor noștri cu atât vom avea mai mult timp să le cultivăm și să obținem performanțe notabile.
Cartea și filmul care l-au inspirat pe Dan Voiculescu
Au fost mai multe cărți, în funcție de vârstă. În copilărie Robinson Crusoe și Contele de Monte-Cristo, apoi, în tinerețe, Papillon (atât cartea, cât și filmul cu Steve McQueen și Dustin Hoffman, mi-au lăsat o puternică impresie – cumva, destinul lui Henri Charriere m-a urmărit toată viață), ulterior, mai mult tratate de specialitate (economie, comerț internațional) iar în ultimii ani o lectură intensă a fost Jurnalul Fericirii, Nicolae Steinhardt. Despre filme, primul care îmi vine minte ar fi Invincibilii, Intouchables, o producție franțuzească de acum 7-8 ani despre relația dintre doi oameni foarte diferiți, care se influențează profund unul pe altul. A apărut, de curând, și o varianta americană a povești
Cine va câștiga alegerile prezidențiale în 2019
Care este direcția pe care România trebuie să marșeze în relația cu UE? O raliere la politică promovată de Franța și Germania sau mai degrabă un model independent, asemenei celui practicat de Polonia?
România nu poate răzbate de una singură, asta e foarte clar. De altfel, la o analiză atentă veți vedea că nici Polonia nu e singură, are parteneri foarte importanți. Avem multe de învățat din exemplul Poloniei. Cred că pentru a reface stabilitatea Europei în ansamblu, Polonia, România, Cehia se pot apropia mai mult pentru a formă o Uniune puternică din state care, individual – raportate la forțele occidentale – sunt mai puțîn puternice. Doar așa se poate evita o Europa cu două viteze care face rău Uniunii în ansamblu.
Societatea românească a evoluat sau involuat în ultimii 20 de ani?
Depinde ce criterii folosim pentru a stabili evoluția sau involuția. Dacă ne referim strict la nivelul material, poate fi asumată o ușoară evoluție. Însă, când ne raportăm comparativ la ce s-a întâmplat cu restul lumii în acești 20 de ani, cred că avem de-a face mai curând cu o involuție. În mediul rural, majoritatea gospodăriilor au încă wc-ul în curte. Nici exodul românilor de calitate – tinerii educați, meseriașii serioși – nu poate fi un semn pozitiv. Câți dintre ei se vor mai întoarce? De ce-ar face-o? Le poate oferi România un statut respectabil și un venit de peste 1000 de euro net? Greu de crezut fără o schimbare majoră de paradigmă economică și socială. Calitatea unei societăți este asigurată atât de calitatea membrilor săi, cât și de calitatea interacțiunii sociale. E un capitol la care avem mult de recuperate.
Cine este cel mai puternic om din România astăzi?
Depinde cum definim puterea. Politică, economică, luăm în calcul și ascendentul profesional? Sunt multe variabile. E puternic un om care, pentru a-și ascunde slăbiciunile, corupe un întreg sistem? Sau e puternic cel care rezistă, chiar și în închisoare, sistemului corupt? Dar dincolo de exemple mai mult sau mai puțîn cunoscute, dacă ne referim, în general, la puterea politică vom observă că e o podoabă lucioasă, dar efemeră. Pentru a răspunde concret, cred că cel mai puternic om din România – și de oriunde – este cel care nu se lasă copleșit nici de frică, nici de interes. Le simte pe amandoua, pentru că e om, dar reușește să nu rămână prizonierul lor.
Un pronostic pentru viitoarele alegeri prezidențiale?
Va câștigă cine va propune un proiect da țară – credibil, concret, verificabil. În ciuda tradiției votului negativ, cred și sper că anul acesta vom vota pentru, nu împotriva noastră. Dacă vreți un nume, aș spune – cum am făcut-o și în urmă cu 5 ani, înainte că domnul Iohannis să-și anunțe candidatura – că e posibil să avem o surpriză de proporții.
TEST FULGER cu profesorul Dan Voiculescu
La final l-am provocat pe Dan Voiculescu la un test fulger și iată ce a ieșit. O lecție pură de psihologie și cunoaștere.
Completati spatiile libere cu ce vă vine prima dată în minte
- Dacă nu eram Dan Voiculescu, mi-ar fi plăcut să fiu…. Dan Voiculescu
- Cea mai mare greșeală pe care am făcut-o…. nu am dedicat familiei tot timpul pe care îl merita.
- Dacă aș da timpul înapoi…. familia ar fi mereu pe primul loc, indiferent de alte urgențe.
- Sunt foarte mândru de….de copiii și nepotii mei.
- Sunt fericit când…. pot să fac un bine. Ceva care chiar să conteze.
- Din primii bani câștigați mi-am cumpărat…o dacie 1300. De culoarea verde praz. O minunăție.
- Cel mai iubit dintre pământeni este….Iisus Hristos. Sper.
- Când aveam 20 de ani visam ….să-i fac pe părinții mei mândri de mine.
- Acum visez…..să dezvolt semninificativ cercetarea și contribuția românească în domeniul anti-aging prin Senatul Știintific al Fundației Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României.
- Cel mai talentat jurnalist din România la ora actuală este….sunt mulți jurnaliști talentați. Nu lipsa talentului este problema presei românești.
Ce animal vă vine în minte când auziți următoarele nume.
Traian Băsescu… un câine maidanez.
Klaus Iohannis… un cuc.
Viorica Dăncilă… nu-i foarte potrivit sa comparăm o doamnă cu un animal.
Sunteți blocat pe o insulă pustie cu Traian Băsescu, Victor Ponta și Klaus Iohannis. Vă ofer un avion, unde puteți lua cu dvs. o singură persoană. Apoi veți fi obligat să lucrați cu el un an de zile. Pe cine salvați și de ce.
Cred că pe Klaus Iohannis, răul mai mic.
Sunt duhul din lampa lui Aladin. Vă îndeplinesc trei dorințe pe loc. Vă ascult.
- Descoperirile din domeniul Anti-aging-ului să ducă vârsta medie spre o sută de ani.
- Principiile umanismului pragmatic să înceapă să fie aplicate la scară largă.
- Copiii și nepoții mei să-și găsească fiecare drumul potrivit. Iar dacă acest drum va duce mai departe ceea ce am început eu, nu m-aș supăra.
Vă invit în mașina timpului. În ce an ați călătorit, de ce și ce vedeți în jur.
Undeva în perioada interbelică, poate pe la 1930, când România era unită, mare, împăcată cu sine, știa să muncească, dar și să se bucure de muncă ei.
Vă dau o fabrică de bani acum. Timp de o săptămână o puteți folosi nonstop, dar banii trebuie cheltuiți imediat. Ce faceți cu ei?
Mă pedepsiți. În ciuda a ceea ce se crede, fabricile de bani nu sunt deloc bune, creează dezechilibre generale. Uitați-va la soarta complicată a câștigătorilor la loto care, până la urmă, se cam încurcă în propriul noroc. Prea mult, prea repede, nu e bine. Dar, de dragul jocului, încerc o “distribuție”: o treime aș “cheltui-o” în familie, o treime aș investi-o și o treime aș oferi-o celor care nu au o fabrică de bani – nu pentru a câștigă simpatie, dar, e lucru dovedit, dacă nu împărți bucuria, primești necaz.
Vă ofer o invitație pentru doi în Paradis, unde veți stă o săptămână. Pe cine luați cu dvs?
Mama e primul om la care m-am gândit. Dar ea e deja acolo.
Acesta a fost Dan Voiculescu, necenzurat. Scris liber. Concluziile, ca de fiecare dată, la final, le trage cititorul.
