EXCLUSIV! Adrian Cioroianu, despre viitorul Marii Britanii: Coroana va rezista (VIDEO)

Așadar, scriitorul a spus în cadrul podcastului de pe canalul de YouTube al EVZ Capital că are „o părere foarte bună” despre fostul prinț Charles și sistemul care este în spatele Coroanei Britanice.

Coroana britanică va rezista. Apropo, coroana este foarte grea, la propriu. Ea are 2,5 kg. Spre comparație, coroana de oțel a Regilor români are numai 1,7 -1,8 kilograme. Este aproape dublu… Dar, coroana britanică va rezista. Am o părere bună despre fostul prinț Charles, și o și mai bună părere despre sistemul care este în spatele Coroanei Britanice. Uitați-vă ce spectacol de bun gust este acest ritual al despărțirii de un monarh și al trecerii coroanei la celălalt.

Care este diferența dintre ei și familia Kardashian? De stil! Britanicii au acest stil, au și experiența necesară în a-și da seama de valoarea unificatoare a Coroanei. E o chestiune ce ține de identitate. Poți să scoți Regele din Anglia, dar nu poți să scoți Coroana din Anglia.(…) Îți intră în ADN ideea coroanei, a celei care o poartă. De ani de zile, foarte inteligent au băgat detalii despre familia regală în circuitul public, începând cu încoronarea din 1953”, a declarat Adrian Cioroianu la EVZ Play.

Adrian Cioroianu, despre nevoia de identitate

„Cum, domnule, să pună condiții, să nu se vină cu avionul privat. Știți întrebarea: Se va urca Joe Biden într-un autobuz? Eu sunt sigur că va urca pentru că ăștia sunt oameni care simt pulsul tinerei generații. Și aici pierde generația de politicieni care nu au apetit la speranțele  tinerei generații: emisii de carbon zero, ecologie, s.a.m.d. Miniștrii din țările nordice merg cu autobuzul în mod frecvent”

„Foarte de curând a apărut o carte a lui Fukuyama, carte ce o recomand, si care se cheamă ”Identitate”. Nevoia de identitate este, azi, atât de mare încât dacă nu oferi identitate poporului acesta și-o va cauta singur și va avea parte de copii proaste. Trebuie să îi dai ancore de identitate. Spuneți că monarhia poate părea vestustă… păi, în Roma, întâi a fost Republica și apoi Imperiul. Cum tragem noi concluzia că Imperiul e mai modern decât republica?

În Star Wars, republica e bună, și imperiul este rău. Acestea sunt clișee ale culturii pop. Ca să revin la prima idee, în Marea Britanie, eu nu vad posibilitatea ca această coroană să fie pusă în pericol. Charles se va adapta foarte bine. Altă discuție sunt negocierile cu Scoția, cu Irlanda De Nord, dar asta este politică locală. Și Charles nu se va implica în politică, având exemplul mamei sale. Ca să fii arbitru trebuie, într-adevăr, să fii imparțial. La noi, de la Ion Iliescu încoace ai putea găsi multe dovezi că această imparțialitate nu a existat”

Coroana atrage un fel de ordine

„Eu văd viitorul rege Charles al III-lea mai curând ca pe un fel de tranziție între două generații: Regina Elisabeta și actualul prinț moștenitor, William. (…) Eu îl bănuiesc pe Charles că este și foarte modern. Prezențele lui publice sunt foarte moderne, și cele din România. El se va adapta rolului. Are și înțelegerea britanicilor care nu ar dori să vadă o copie a fostei Regine. (…) Dincolo de persoane, care ne pot mai mult sau mai puțin fi simpatice, dar ce simte cetățeanul britanic este Coroana, Monarhia, sistemul.

Având o foarte bună impresie despre principesa Margareta, probabil că și la noi altfel s-ar fi pus lucrurile într-o societate tradițională ca a noastră, dacă Regele Mihai ar fi avut un băiat. Aduceți-vă aminte despărțirea nostră de Regele Mihai, a fost impecabilă! Coroana atrage un fel de ordine. Lumea s-a comportat impecabil, totul, armata, chiar totul. Aceste simboluri se încarcă pe ele, dar și pe noi. Nu vor avea englezii probleme cu Charles, căci rolul este de așa natură de a fi echidistant. Probabil că îl vom vedea mai rar. Dar, să nu le ducem noi de grijă, se vor descurca…”

Adrian Cioroianu, despre regimul monarhic

„Elisabeta este din galeria fericită a monarhilor – și pe Regele Mihai l-aș plasa aici – cu sentimental datoriei. Nu e chiar simplu să fii Regina Marii Britanii. Se cere o dedicare ce duce la suprimarea unor plăceri personale, a unor tentații… nu merge așa… Cred că nici alegerea rasei de câini n-a fost întâmplătoare. Ca și schimbarea numelui familei dinastice în timpul primului război mondial, ca să nu supere contribuabilul englez. Acesta sunt regimurile inteligente care tratează cetățeanul cum trebuie.

Un regim monarhic nu numai că este de actualitate, ci și de dorit. De exemplu, în AND-ul nostru nu se află elemente republicane… România nu mai are un arbitru, totul este contestabil. Nu mai e nimeni care să ceară să ne ocupăm de lucrurile importante. Ceea ce vedem acum este un efect de ecou al unei politizări din ce în ce mai accentuate a societății și asta s-a petrecut în România numai în perioadele în care monarhia avea probleme, în perioada interbelică, după moarte Regelui Ferdinand. Când monarhia a fost slabă, tendințele de politizare au ajuns la extremă.

N-aș zice că e un haos. În primul rând, noi suntem tânăr ca stat modern, trebuie să recunoaștem că mult din existența noastră s-a datorat contextului extern. În zona noastră geografică nu poți fi neutru. Dacă n-ai fi sub influența Occidentului, ai fi sub cea a Orientului. De la Tudor Vladimirescu încoace am încercat să ne apropiem de Occident. Am crezut că salvarea e în Hitler ca să scăpăm de Stalin – ce blestem cumplit, să alegi între Hitler și Stalin. Am încercat în primul război mondial să fim neutri, am încercat în al doilea război mondial să fim neutri. Ne-a ieșit câțiva ani, după care… te ia valul istoriei și nu poți fi neutru. Asta e, că ne place sau nu…”

Riscurile divizării politice, principala amenințare pentru SUA

„Aș zice că tinerețea noastră ca stat ne împiedică să ne dăm seama de nevoia pe care o avem de repere. S-a și pervertit un pic acest lucru sub comunism. Vreme de 30 de ani s-au făcut filme istorice, după 90 nu s-a mai făcut niciun film istoric. Acum face Dan Pița un film despre Constantin Brâncoveanu… Poate în acest moment istoric nu simțim nevoia aceasta. E un gol, pe care Coroana l-ar fi putut umple…

Teoretic nimic nu este de neimaginat cu viitorul României. Teoretic există posibilitatea să apelăm la alte Case Regale. Ca la 1866. Nici Mihai Eminescu nu îi iubea pe gângăvitul, pe bulgăroiul cu ceafa groasă, pe grecoteiul cu nas subțire, dar ei au făcut modernizarea României. Astăzi avem statuile lui Lahovari, Carada, Brătainu, ăștia erau oamenii pe care Eminescu nu-i iubea. Fiece generație are contestatarii ei…

Riscul este că regimurile republicane duc la o divizare (ce se întâmplă azi în SUA) ce atinge cote neliniștitoare. Fukuyama vrobește despre riscurile divizării politice ca fiind principala amenințare a SUA de azi, nu terorismul.

Există Case Regale în Europa, România tot către Hohenzollern vor merge. Poate au fost niște înțelegeri între Casa Regală a României și regimul de după 89. Ceva s-a întâmplat de manieră spectaculoasă, la al treilea mandat al președintelui Iliescu, o reconciliere istorică. Este teza lui Neagu Djuvara. El pleca de la ideea unui târg, dar era mult mai critic”